Capitolul 1- Academia Avram

Clara si academia upirilor

Capitolul 1

Academia Avram

 

 

 

  Era o zi mohorata de toamna. Totul parea sa se deruleaza cu incetinitorul, vantul suiera, norii isi intensificau melancolia trimitand lacrimi reci si grele. Soarele care candva lumina cu putere, era acum ascuns, spre multumirea mea… Niciodata nu am iubit soarele, mereu ma facea sa ma simt o intrusa, de fiecare data cand razele lui erau puternice eram nevoita sa stau in intuneric.De ce?Nici eu nu stiu, sau mai bine zis nu stiam pana sa vina acel om.

  Eu sunt Clara Hamilton. As vrea sa spun ca sunt doar o simpla fata in varsta de saisprezece ani, cu parul negru, ochii verzi si pistrui draguti pe fata, insa nu sunt. Sau cel putin nu mai sunt… Inca imi amintesc cum s-a intamplat sa aflu ceea ce sunt eu defapt…

  Era vara, mai precis vacanta de vara, iar eu, ca orice om normal, profitam din plin de aceasta vacanta. De abia ma trezisem cand am auzit-o pe mama chemandu-ma in bucatarie pentru a-mi prezenta o persoana dupa cum ar fi zis ea ,,cu nasul pe sus” .

  Eram atat de adormita, incat mi-au trebuit cinci minute sa ma ridic din patul meu carduros, cu lenjerie alba si stralucitoare. Coboram usor pe scari, atenta ca nu cumva sa alunec si sa imi fac intrarea in cel mai ridicol mod posibil. Fiind inca imbracata in pijamale, imi doream din tot sufletul ca atunci cand voi deschide usa bucatariei sa fie un cunoscut cel care se serveste din fursecurile cu ciocolata ale mamei. Insa nu a fost asa.

  De cum am deschis usa am simtit un miros neplacut. Semana cu mirosul acela pe care il simti atunci cand esti aproape de ceva mort, infect, sau mai bine spus atunci cand esti in morga. Si nu ma intrebati ce cautam la morga, fiind ca mi-ar trebui cateva ore ca sa va relatez totul cuvant cu cuvant. Am inspectat bucataria cu precautie, iar pe scaunul de langa fereastra statea un barbat. Parea atat de palid, nici macar eu nu eram atat de alba la fata, cum incercau toti sa imi aminteasca la scoala. M-am cutremurat si l-am analizat mai atenta.Avea parul negru si stralucitor ca pana corbului,lung cam pana la ceafa, iar ochii… Ei bine aproape ca am tipat atunci cand i-am zarit ca se uita la mine.Erau caramizii si vicleni, mult prea vicleni dupa cum aveam sa aflu, pentru un om. Purta un costum gri, cu o cravata rosie care imi readuse zambetul pe fata. Iubeam culoarea rosie, pur si simplu o adoram!

  In loc sa ma holbez la el in continuare, din cauza ratiunii care imi urla in urechi am soptit un ,, buna dimineata! “ gutural.

-Buna dimineata si tie, domnisoara Clara.

-Domnul este aici pentru ati prezenta anumite lucruri, sa spun asa, interesante despre tine, sugera mama vazand privirea barbatului atintita spre ea.

-Ma numesc Carol Stolz, vin de la Academia Avram sau Academia upirilor. Voi fi simplu si la obiect. Suntem interesati de persoana ta, domnisoara Clara.

-Ce?!Adica, vreau sa spun… Nu cumva upir este vechiul cuvant, ca sa spun asa, destinat vampirilor. Pentru ca vampirii nu exista si…

-Upirii, domnisoara, sunt stramosii vampirilor din ziua de azi. Si credeti-ma nu mai exista in lume decat foarte putini, unul dintre ei fiind tu, ca ruda a Mariei Hamilot, strabunica ta.

  Ramasesem uitandu-ma tamp la barbatul din fata mea care afirma o chestie pe care proabil nici intr-un milion de ani nu l-as fi crezut daca nu ar fi facut ceea ce a urmat.

-Fiecare upir are cate un dar, al meu fiind citirea gandurilor. Imi dau seama ca nu ma credeti, de aceea va voi spune urmatoarele. Inainte de vacanta de vara ati intrat in clubul de pictura, deoarece profesorul dumneavoastra pe nume, Arthur Drew, v-a spus ca sunteti cea mai talentata persoana pe care a intalnit-o vreodata. Acolo ati cunoscut o fata pe nume Anna, cu doar trei saptamani mai mare decat dumneavoastra care…

-Domnule, informatiile astea nu sunt confidentiale, oricine le stie.

-Chiar si un strain, domnisoara Clara?

  M-am cutremurat din nou. Uram cand cineva imi spunea ,,domnisoara Clara” era atat de neplacut… Si totusi rostite de el aceste cuvinte nu mai pareau atat de urate. M-am uitat cu deznadejde spre Carol, care spre surprinderea mea si a mamei de abia se abtinea sa nu izbucneasca in ras.

-S-a intamplat ceva, domnule?

-Deoarece nu ma crezi, insa nu vreau sa iti fac probleme cu mama ta, as vrea sa te apropii.

  L-am ascultat inca uitandu-ma cu suspiciune si m-am apropiat atat de mult incat am inceput sa tusesc din cauza mirosului insuportabil. Pana si in ziua de azi ma mir cum mama nu a simtit nimic.

-Domnisoara Clara, sopti acesta, nu cumva in jurnalul dumneavoastra intim ascuns sub o bucata de lemn din podea, scrie faptul ca urati ciocolata calda facuta de mama dumneavoastra, deoarece pune prea mult zahar?

-Cum naiba…

-Acum ma credeti?

  Asa a inceput toata tarasenia. Inca imi amintesc ca atunci cand a plecat si am deschis scrisoarea unde avem certificatul de inscriere la academie am inceput sa plang. Nu stiu de ce, poate din cauza faptului ca eram atat de socata incat nu realizma nimic.

-Clara!Hai mai repede, pierdem avionul!

-Vin mama!

  Am uitat sa adaug. Peste sapte ore voi ateriza in aeroportul Academiei upirilor. Am luat geamantanul in care am incercat sa indes aproape toata garderoba, nestiind unde anume este aceasta academie, si am coborat scarile urmand-o pe mama in BMV-ul cumparat la mana a doua.

  Am privit cu melancolie pe geam, stergandu-l din cand in cand. Copacii erau aproape goi, fiind dezbracati de frunzele colorate si facandu-ma sa ma simt si mai prost. Plecam din cartierul meu iubit! Plecam din tara! Paraseam Londra pentru a ma indrepta spre o destinatie necunoscuta.Oare cand voi mai dormi in patul meu din camera de la etaj?Cand imi voi revedea mama?!

-Mami…

-Nu, draga, nu pot veni cu tine, rosti aceasta privindu-ma cu seriozitate.

-Dar unde ma duc? Si de ce ma lasi sa plec? Nu ar trebui ca o mama iubitoare sa…

-Sa iti asigur toate conditile de studiu, ba da.

-Nu asta vroiam sa spun…

-Domnisoara Clara Hamilton.

  Am inceput sa rad, asa imi spunea de fiecare data cand o enervam.

-Nu este alegerea mea, domnul Stolz m-a facut sa inteleg ca aceasta mutare este cea mai buna pentru sanatatea ta, atat fizica cat si mentala.Acum haide jos.Am ajuns.

-Asa!Abandoneaza-ti fiica!

-Nu te abandonez, stai linistita.

  Am deschis portbagajul si mi-am luat gemantanul negru, trantindu-l aproape pe pavajul alb care ducea spre o aeroport. Nu imi venea sa cred! Ma lasa sa ma duc la aceea scoala, academie sau ce era, fara ca macar sa isi faca vreo problema, ba chiar acasa imi dadu un card unde zicea ca imi va trimite banii.Ce mama pot avea si eu!

-Unde mergem?

-Spre avionul academiei, domnul Stolz mi-a spus sa arati certificatul atunci cand va trebui sa iti primesti biletul si sa te duci acolo unde iti spune domnul Cantor.

-Si ala cine-i?

-Domnul din fata cred.

  M-am uitat la barbatul pe care mi l-a arat mama si am strambat din nas. Era un mos de vreo saptezeci de ani care le explica unor pusti sa plece, deoarece acesta nu este un avion pentru ei ci pentru o academie de prestigiu.

-Buna ziua!

-Buna ziua, cu ce va pot ajuta?intreba batranelul zambind.

-Fiica mea a fost repartizata unei academii pe nume ,, Academia Avram”. De aici putem cumpara biletul pentru dansa?

-Da, domana.Ce anume?Vampir sau upir?

-Upir.

-Numele va rog.

-Clara Hamilton, am rostit rusinata ca mama vorbea in numele meu.

-Domnisoara Hamilton, sunteti pentru prima oara in fata standului meu, de aceea o sa va spun ce trebuie sa faceti.In primul rand sa imi aratati certificatul prin care sunteti admisa la academie, in al doilea rand sa imi spuneti numele celui care a venit la dumneavoastra si in ultimul rand, dar nu cel din urma, sa imi ascultati indicatile pe care vi le voi da.

-Uitati certificatul, spuse mama intinzand scrisoarea din pergament ingalbenit batranului, care o examina timp de cateva secunde si apoi o inapoie.

-Numele va rog.

-Carol Stolz, am rostit putin ragusita din cauza frigului.

-Oh!Imi pare nespus de bine sa va inmanez dumneavoastra, domnisoara Clara, biletul. Sper ca ne vom intalni la scoala cu bucurie. Acum va rog sa va luati la revedere de la mama dumneavoastra si sa va duceti pe acolo, spuse aratand o usa dubla din geam, si sa urcati in avion.Va veti aseza pe scaunul cu numarul douazeci si veti calatori timp de sapte ore si cinci minute, adica pana la ora zece si cinci minute. De acolo va vor lua niste trasuri care va vor duce spre academie.

  Mi-am strans cu putere mama in brate si am incercat sa imi stapanesc lacrimile. Nu eram genul de persoana foarte sensibila, insa imi iubeam mama mai mult decat orice pe lumea asta. Am pornit spre usile duble tinand capul in jos, si perimtand unui suspin sa mi se formeze pe buze. Ma simteam prost. Nicioada nu fusesem atat de mult despartita de mama. Despre tata nu puteam sa spun decat faptul ca ne abandonase atunci cand aveam vreo zece ani, deci oricat de mult as zice ca il urasc nu e chiar asa. Insa nu suspinam acum pentru el, ci pentru mama pe care o lasam  singura intr-o ditamai casa.

-Buna ziua, domnisoara. Imi arati va rog certificatul?

  O femeie cu parul balai ma scurta cu privirea si zambi cu bunatate.Parea in varsta de douazeci si ceva de ani si pot spune ca imi castigase simpatia de cum ridicasem capul.

-Uitati-l, am spus intinzand scrisoarea.

-Sunteti noua?

-Da…A…Stiu ca probabil nu ar fi bine sa va intreb, insa stiti cumva unde este aceasta academie?

-Nu pot sa iti spun, raspunse aceasta chicotind si intinzandu-mi certificatul. Daca ti-as spune as strica surpriza.

  Mi-am lasat geamantanul pe banda rulanta si am plecat bombanind despre faptul ca nu era deloc placut sa iti abandonezi poate chiar tara fara sa sti spre ce loc te indrepti. Speram totusi in sinea mea sa mergem in Scotia. De ce? Deoarece cand am fost in tabara acolo, am ramas uimita de istoria acelei tari si de frumusetea plaiurilor. Si acum uite-ma urcand cu sfiala scarile si intrand in avion.

-Uau!

-Mie imi spui?

  M-am intors pe calcaie si am dat de o fata. Spre deosebire de mine care eram imbracata cu niste blugi negri, tenesi si un plovar, ea era imbracata cu o rochie alba si un palton verde.Avea parul saten si carliontat, iar ochii caprui studiau uimiti avionul.

-Pe ce scaun stai?

-Nouaspezece.Tu?

-Douazeci.Deci stam impreuna.Ce zici mergem, nu de alta dar incurcam traficul?

-Haide! raspunse aceasta zambind.

  Era la fel de palida ca si mine, insa nu parea o fire prea increzatoare in fortele propri. Parea atat de sensibila si de zambareata incat chiar ma uimea. Aveam scaunele undeva prin mijloc, iar eu stateam la fereastra. Ce bine! Macar nu eram nevoita sa ma uit ca nebuna prin avion sa vad ce fac ceilalti in loc sa admir norii negri si pufosi.

  M-am asezat confortabil si mi-am bagat castile in urechi, dand volumul la maxim si incercand sa acopar galagia din avion. Ascultam melodia mea preferata, You are not alone- Michael Jackson, cand fata cu parul carliontat ma batu pe mana si imi atrase atentia.

-Buna ziua copii! Sau ar trebui sa va zic, buna dimineata noilor upiri si vampiri!Eu sunt Eda si voi fi insotitoarea voastra de bord, daca aveti nevoie de ceva va rog sa ma chemati numai decat. Probabil ca va intrebati unde anume mergeti.Ei bine…Mergeti in Siberia!

  Am simtiti sa imi pica fata! Siberia! Rusia! Se pare ca si colega mea de avion avea aceeasi expresie ca si mine. Ne uitam una la alta fara sa stim daca trebuie sa tipam sau sa sarim din avionul care se pregatea sa decoleze.

-Va rog sa va puneti centurile. Si inainte sa ma duc sa pregatesc cateva cesti de ciocolata calda, vreau sa va spun ca in primele douazeci de scaune stau noii upiri, in urmatoarele cincizeci de scaune stau vampirii, iar in ultimele zece scaune stau cativa dintre gardienii de corp. Un zbor cat mai placut va urez!

  Placut! Cum sa fie placut?! In Rusia! Asa zisa tara unde toate lucrurile bune devin realitate! Lucruri bune! Pe naiba! Acum am ajuns sa urasc Rusia! Nu vreau la academie! Voi fi ca un intrus! Iar eu nu doresc asta…

-Tu ai mai fost vreodata in Siberia?

-Nu!striga fata de langa mine exasperata facandu-i pe cei din fata noastra sa se uite urat la noi.

-Of! Apropo cum te cheama?

– Adana Kelly, insa prietenii imi spuneau Ada.

-Imi pare bine de cunostinta. Eu sunt Clara Hamilton.

-De asemenea…si spunand asta suspina.

  Trecusera patru ore, iar eu aproape ca adormisem cand am simtit o mana pe bratul meu.Mi-am ridicat priviea si am vazut un baiat cu parul lung si blond uitandu-se la mine.Nu parea sa aiba mai mult de optsprezece ani, iar ochii verzi ma priveau curiosi.

-Ce e?am intrebat cascand.

-Insotitoarea de bord te cauta.

-Pe mine?

-Nu ma intreba pe mine, spuse acesta razand.

  M-am ridicat de la locul meu si m-am indreptat spre femeia care ma astepta langa scaunele gardienilor.

-Buna seara, domnisoara Clara.

-Buna seara,cred…

-Domnul de la aeroport m-a sunat sa imi spuna, sa iti aduc la cunostinta faptul ca geamantanul dumneavoastra impreuna cu cel al altor trei elevi, s-a pierdut.

-Poftim?!

-Imi cer scuze, insa deoarece vad ca v-ati imprietenit cu domnisoara Kelly, va va imprumuta ea niste haine, cred… Acum va rog sa va intoarceti la locul dumneavoastra.

-Dar cum…

-Liniste!La locul dumneavoastra, domnisoara!

-Bine, bine.

  Ok! Cat de rea putea sa fie ziua asta?! Cum de tocmai mie mi-au pierdut bagajul?! Noroc ca aveam geanta atarnata de umar, si ca de obicei, spre dezaprobarea mamei imi tineam un tricou intotdeauna in ea. Nu aveam multe lucruri in geanta mea din piele neagra, insa o trusa de machiaj, o perie de par, telefonul si cardul sigur erau acolo.

  M-am trantit in scaunul meu si mi-am bagat castile in urechi. Cred ca aratam tare haios, insa nu ma puteam abtine sa nu scot flacari pe urechi.

-Ce ai patit?

-Mi-au pierdut geamantanul!am mormait, cu nervi la pamant.

-Upsi!raspunse aceasta si incepu sa rada.

-Ce naiba e asa amuzant?!am spus privind-o urat.

-Nimic!

-Asa mai merge… Cate ore mai sunt?

-Trei ore si patruzeci si cinci de minute.

-Of! O sa mor pana atunci! Daca nu cumva sunt un mort viu…

-Pai noi upirii nu suntem morti vii, insa avem o textura a pielii mult mai palida decat oamenii. Iar vampirii din cate stiu sunt jumatate vii, jumatate morti.

-De unde sti toate astea?

-E bine sa cicali lumea, spuse aceasta fluturandu-se genele lungi.

-Inteleg. Ce altceva mai sti?

-Pai… Fiecare upir are cate o putere speciala, pe care am inteles ca o sa o aflam la scoala si are in sange o parte dintr-un animal, vampirii nu au astfel de puteri, insa ei au abilitati care tin mai mult de puterea fizica si de aceea sunt la fel de pretuiti ca si noi.

-Bun. Inainte sa mai spui ceva, ce alte creaturi magice exista?

-Hi, hi, hi. Asta a fost prima intrebare pe care i-am pus-o domnului Abel. Ei bine, a spus ca in padurile care imprejmuiesc Academia Avram traiesc diverse creaturi cum ar fi: centaurii, trolii si spiridusii. Si a mai spus ceva de vrajitori, adica stranepotii druizilor.

-Cum adica avem in sange o parte dintr-un animal?

-Nu stiu, nu a vrut sa imi explice.

-Deci exista si vrajitori mai nou?

-Ceva de genu, dar cica nu sunt chiar vrajitori… Adica sunt samani sau vraci, insa nu stiu nimic mai mult.

  Am continuat discutia pana cand insotiatoarea de bord ni se adresa aproape tipand din cauza ca toti vorbeam in acelasi timp punand intrebari.

-Dragi copii, peste doua minute vom ateriza.Va rog sa pastrati linistea si sa iesiti in sir indian din avion. De la aeroport veti fi condusi spre academie de catre gardieni. Cand veti ajunge acolo va veti indrepta spre sala de mese, unde veti sarbatorii inceperea unui nou an scolar. Veti primi mai multe informatii acolo! O seara minunata!

  Mi-am aruncat privirea pe geam si am vazut ca aterizam.Luminile aeroportului erau calde, si spre deosebire cu lumina obisnuita nu ma deranja deloc.

-Haide!Vreau sa mananc.

-Eu vreau o pereche de pijamale…

-Iti dau eu, spuse aceasta chicotind.

  Am iesit afara, si a inceput sa imi para rau ca nu mi-am lasat geaca de piele pe umeri, in loc sa o bag in geamantan. Frigul imi ajunsese pana la piele prin plovarul meu, iar parul era zburat de vant in toate directile.

  In jurul nostru era numai padurea de conifere. O padure deasa care te facea sa te cutremuri numai cand te gandeai ca te-ai putea ratacii. Luna lumina pamantul oferind un tablou straniu. Era atat de bizar. Parca cineva construise o pista de avione si o cladire in mijlocul pustiului.

-Veniti dupa mine!

  Am urmat-o in tacere pe insotitoarea noastra pana cand am ajuns in fata unor trasuri cu cai negri si mari care iti inspirau frica numai daca ii priveai. Am inaintat cu gija uitandu-ma sa fiu cat mai departe de picioarele animalelor. Am urcat impreuna cu Adana si ne-am asezat pe una dintre canapelele trasurii. Simteam vantul batandu-mi in spate in timp ce ne indreptam spre academie pe un drum din pietris care trecea prin inima padurii. Dupa un sfert de ora de mers am zarit o cladire impunatoare in fata noastra. Semana cu un castel gotic, cu multe turnuri si arcade facut parca pentru a sfida pe cel care se apropia. Era imprejmuit de un gard din fier, care parea a tine pe oricine incerca sa intre fara permisiune la distanta.

  Cand ne-am apropiat portile s-au desschis automat lasandu-ne sa admiram o gradina imensa! Desi era noapte, cu ajutorul felinarelor puteam distinge sute de specii de flori, un lac mic langa cateva salci, cateva leagane, un labirint si cateva sere.

-Glumiti!

-E uimitor!

-Va rog sa coborati, spuse aceasta cand trasurile noastre se oprira in sir in fata labirintului.Urmati-ma in sir indian, deoarece pentru a ajunge la castel trebuie sa trecem prin acest labirint.

  I-am aruncat o privire disperata noii mele prietene si am urmat-o pe femeie prin labirintul din fata noastra. Era atat de intuneric in interior incat ne-am pus cu totii deacord sa ne tinem de maini pentru a nu ne pierde. Si astfel am ajuns sa o tin de mana pe Ada si pe baiatul vampir care ma trezise din starea mea de somnolenta in avion. Am mers cinci minute pana cand am reusit sa iesim din labirint. Stateam cu totii inca tinandu-ne de maini in fata academiei si uitandu-ne la stema acesteia gravata pe perete principal. Zece animale, conduse de un lup. Oare asta era ierarhia upirilor? Si oare cum aveam sa ne dam seama de ea? Dar si mai important, eu ce animal eram? Si oare cele zece animale gravate erau doar cele mai importante, ramanand ca restul animalelor sa se supuna lor?

Anunțuri

2 comentarii la “Capitolul 1- Academia Avram

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s