Capitolul 2- De ce eu?

Capitolul 2

De ce eu?

 

 

  De la primii pasi facuti in interiorul academiei am simtit ca ma prabusesc. Din nou mirosul acela infect imi bloca cailei respiratorii! Doar ca acum era mult mai rau, era de parca acel miros ar fi fost intensificat. In orice incapere prin care treceam simteam mirosul intepator al mortii. Imi simteam capul greu si cred ca daca nu m-as fi tinut de Ada as fi cazut. Nedumerita am privit in jur, nimeni in afara de mine nu avea nici o problema cu mirosul.

-Dupa mine!

  Sigur daca ma pot misca!

-Domnisoara Hamilton, ai dori sa te misti mai repede?!

-Domana, sincer ma simt rau, nu stiu de ce, pur si simplu nu…

-Liniste! Daca ai de gand sa imi ceri voie sa te duci sa te intinzi ei bine, nu iti dau voie!

-Nu vroiam sa…

-Haideti copii, dupa mine!

  Nici macar nu ii pasa de halul in care aratam. Am simtit ca s-a umplut paharul, si ca acum vinul rosu picura pe fata de masa din catifea alba. Insa nu puteam obiecta nimic, pana la urma era profesoara mea si eram nevoita sa imi arat respectul fata de ea, cu toate ca nu si-l merita.

  Pe jos marmura amplifica zgomotul facut de pasii nostri, iar candelabrele luminau incaperea. Erau mai multe mese, fiecare de sase persoane, insirate prin camera, iar dupa cum am putut distinge mai tarziu, dupa usile din geam erau mesele profesorilor. Dupa ce ni s-a spus sa ne asezam fiecare la cate o masa, am vazut mai multe femei si barbati iesind din separeu si mergand pe scena dintr-un colt al salii.

  O femeie de vreo cincizeci de ani inainta, facu o reverenta in fata unui barbat si lua microfonul din mana acestuia.

-Buna seara! Eu sunt Ariana Whiteblood, profesoara de rune. Stiu ca probabil va intrebati ce ati facut pentru a fi alesi de catre noi. Nu ati facut nimic dragii mei, insa sangele vostru este nobil! Da, nobil! Dupa cum veti afla in urmatoarele zile, activitatile voastre vor fi impartite dupa felul puterilor voastre,  sau dupa gradul de putere pe care il aveti. Aceasta academie a fost fondata in anul 1700 de catre cel mai puternic upir al tuturor timpurilor. In fiecare an sunt adusi la noi upiri si vampiri pentru a fi instruiti, insa din pacate, upirii scad pe zi ce trece. Nu este ceva care sa ne placa, deoarece ei au o putere imensa, si aici nu ma refer la lucrurile pe care le-ati citit despre vampiri cum ca ar controla elementele naturii, deoarece natura nu poate fi controlata, copii. Natura ne controleaza pe noi! Veti studia la noi timp de zece ani, adica pana la varsta de douazeci si sase de ani. Vom avea grija ca nimic din cele trebuincioase sa nu va lipseasca. In camere sunteti repartizati cate patru, si poate o sa vi se para ciudat, insa in camera veti sta doua fete si doi baieti. Deoarece academia nu sprijina relatiile care se dezvolta intre copii de acelasi fel. Acum ca sa nu uit, vreau sa adaug faptul ca cele patru genti de voiaj pierdute au fost gasite si aduse la academie, va asteapta sus sa despachetati.

  Femeia facu cativa pasi in spate si se aseza in linie cu ceilalti. Apoi barbatul in fata caruia profesoara de rune facuse plecaciunea veni in fata si scurta sala cu o privire rapida. Avea parul brunet, iar ochii la fel de strani si greu de citit ca si un geam opac ne privira ciudat. Am simtit cum mi se face pielea de gaina, ma uitam la el tampa uitand pana si de durerea de cap si de mirosul pe care il simteam. Nu stiu de ce dar simteam mila, mai mult de atat ma simteam de parca as fi vrut sa ii spun ca imi pare rau. Dar pentru ce imi parea rau?

-Buna seara! Eu sunt Avram, ultimul descendent al nobilei mele famili. Voi fi profesor celor care sunt capabili sa vada in spatele aparentelor.Va urez bun venit la academia noastra!

  Cu astea fiind spuse, profesorii plecare in sir indian, primul fiind Avram. Deci el era directorul aici… Ceva era ciudat la ei, sau poate eu eram ciudata de aici. Oare cat de nebuna pot fi? Si oare…

-Auzi? Hei esti in viata? Upirii catre Carla…

-Da!Sunt in viata.Spune Ada.

-Esti singura care nu mananca nimic, nici macar nu ai abservat vampirii care ne-au adus mancarea.  Nici macar pe ala bunicelul…

-Eu nu ma uit dupa baieti, Ada.

-Auci! Te uiti dupa fete?

-Pentru numele lui Dumneazeu! Nu! Am spus doar ca nu am chef acum de baieti si cu atat mai putin de mancare.

  Minteam. Chiar daca uram sa fac asta, o faceam. De ce? Pentru ca nu as fi putut explica scarba pe care o simteam fata de mirosul de moarte. Cum sa ii explici cuiva faptul ca tu mirosi chesti pe care altii nu le pot percepe? Ma simteam prost ca nu pot zice adevarul, insa daca as fi spus toti m-ar fi crezut nebuna. Iar eu nu vreau asta!

-Ada vi ?

-Unde?

-La dormitoare! Intrebam un gardian de la usa unde sunt.

-Ok! Cercetasii au plecat sa exploreze academia in cautarea dormitoarelor!spuse aceasta razand.

  Ne-am ridicat de la masa si ne-am indreptat catre iesire, acolo stateau de straja doi gardieni, dupa cum aveam sa aflu mai tarziu, doi frati. M-am indreptat spre unul dintre ei incercand sa respir cat mai mult pe gura, pentru a nu fi nevoita sa simt mirosul.

-Buna seara! Ma scuzati ca va intrerup, insa ati punea sa imi spuneti unde sunt dormitorul in care suntem repartizate?

-Numele va rog, rosti unul dintre gardieni.

-Carla Hamilton si Adana Kelly.

-Dormitorul zece, amandoua.

-Multumim frumos!

-Stai putin!

-A..Da?

-Pe care dintre voi v-a chemat Carol Stolz?

-Pe mine, am raspuns curioasa.

-Urmeaza-ma!

-De-e ce?

-Urmeaza-ma!tuna aceasta uitandu-se fioros la mine.

  Frate cat de rai pot fi si upirii! Ma simteam intimidata mergand in spatele gardianului si uitandu-ma peste umar la Ada care ramasese holbandu-se la noi. Am traversat cred jumatate din castel, pana cand am ajuns in fata unei usi din lemn. Gardianul se opri si ciocanii cu putere.

-Intra!

-V-am adus-o, domnilor.

  Stai putin! Domnilor? V-am adus-o? Ce se petrece aici?

  Am intrat in incapere, care parea a fi biroul domnului Carol, deoarece avea portretul lui pe unul dintre pereti, iar camera avea foarte multe noante de gri. In semineu focul ardea mocnit, iar lemnele trosneau. Pe podeaua din lemn de cires era asezat un covor mare, de culoare violet. In spatele biroului l-am vazut pe Avram discutand cu Carol. Dar ce cauta Avram aici? Si de ce m-au chemat? Oare ce am mai facut? O singura data am fost chemata in biroul unui profesor, atunci cand am varsat pe acesta din greseala apa pe care am folosit-o la pictura. Si credeti-ma nu a fost o experienta placuta sa stai si sa asculti un monolog timp de treizeci de minute.

-Domnisoara Clara. Luati loc, va rog. Probabil va intrebati de ce v-am chemat. Ei bine eu si cu domnul profesor Avram, credem ca dumneavoastra ar trebui sa alegeti ce profesor veti avea ca si indrumator. Deoarece fiecare elev are cate un profesor indrumator.

-Ma scuzati, dar aceste alegeri nu se fac de catre profesori ?

-Ba da, insa nu si cand doi profesori vor la fel de mult sa aiba un elev. Va trebui sa alegeti intre mine si domnul Avram.

-E-e-eu?!

-Da, domnisoara.

  Ma simteam incoltita. Toate privirile erau indreptate asupra mea, atat a celor doi profesori, cat si a gardianului care se uita curios la cele intamplate. Probabil ca daca nu as fi analizat situatia chiar si in ziua de azi as fi regretat. Insa mi-am adus aminte de vorbele profesorului de scrima care mi-a spus atunci cand a trebuit sa aleg intre doua persoane faptul ca daca unul dintre cei pe care trebuie sa ii alegi este mai rece si distant nu inseamna ca nu te vrea in echipa lui, ci ca nu este obisnuit sa se dea in spectacol. L-am privit inca o data pe domnul Stolz. Am observat in primirea lui caldura si apreciere. Apoi mi-am aruncat privirea spre domnul Avram. Am ramas uitandu-ma la el cu o intensitate stranie. Am simtit din nou acel sentiment. Nu cred ca am mai realizat cand am spus cu voce tare:

-Domnul Avram.

  Am simtit cu domnul Carol isi coboara privirea, nemaivrand sa ma priveasca. Ma simteam prost, insa nu atat de prost incat sa nu zambesc la alegerea facuta.

-Foarte bine, acum poti pleca, spuse Avram cu vocea lui echilibrata.

-O seara placuta, domnule, i-am urmat exemplul profesoarei de rune si am facut o scurta pleciune, dupa acer am parasit camera.

  L-am urmat din nou pe gardian, doar ca acum o luase pe alta cale. Am urcat la etajul cinci intr-un turn si ne-am oprit in fata unei usii mare din lemn.

-Aici este dormitorul vostru, si zicand asta se intoarse pe calcaie si pleca.

  Am deschis usa cat de silentios am putut si am constatat ca in camera era lumina. Erau patru paturi, cate doua in fiecare colt, doua mese cu patru calculatoare, doua dulapuri si un televizor cu plasma pe peretele cu usa. Jos un covor moale, persan de culoare alba incanta orice atingere. Am observat-o pe Ada impreuna cu doi baieti jucand carti. Deci si upirii joaca carti! Pacat ca eu sunt cea mai buna la jocurile astea! Aceasta ma observa si veni in fata mea sarindu-mi in brate.

-Ma sugrumi!

-Ai venit! Credeam ca te-au mutat!

-Nu ma sacaie ei asa cum doresc, sa sti, am raspuns facandu-i cu ochiul.

-Dar ce vroiau?

-Iti povestesc mai tarziu. Cine sunt ei?

-El este Einar Blueheart, iar el este Fintan Cook. Einar este clasa a treia, iar Fintan este in clasa cu noi.

  M-am uitat mai atenta la cei doi baieti. Fintan avea parul saten si lung pana la ceafa-toti baietii upiri au parul lung, sau ce?- ochii caprui si sinceri, ceea ce admiram mult la oameni, ups, nu e om. Iar Einar, ei bine…

-Tu!

-Da,eu, frumoasa adormita, raspunse acesta zambind.

-Ce naiba cauti aici ?

-Defapt asta este camera mea de doi ani.

-Atunci ce caut eu aici !?

-Aici dormi. Imi cer scuze, insa nu stiam ca te-am suparat atat de rau cand te-am trezit in avion.

-Superb…

-Mutumesc de compliment, insa stiam deja ca sunt minunat, superb, irezistibil, supermodel, continui tu lista te rog?

-Prost crescut, ceas cu alrma… Vrei sa continui?

-Ma ofensezi! Hai mai bine sa jucam carti.

-Eu vreau sa dorm. Unde e baia?

-O sa dormi in baie? Intreba acesta chicotind.

-Nu, doar o sa ma schimb in fata ta in pijamalele mele pufoase, am raspuns pufnind si cautandu-mi pijamalele in geamantan.

-Acolo, imi raspunse Ada aratad spre o usa de langa patul care se pare ca imi fusese rezervat.

  Am intrat in baie, care spre surprinderea mea era imensa. O cada mare intr-un colt,o cabina de dus, o chiuventa dubla placata cu argint si o oglinda superba! Ce isi mai poate dori o fata? Am facut un dus rapid, lasand apa sa imi dezmierde pielea biciuita de vant si m-am schimbat in pijamalele mele pufoase. Cand am iesit din baie cei trei inca jucau carti. Superb! Sigur voi putea sa dorm. M-am indreptat spre patul rezervat mie si m-am ascuns in plapuma.

-Ai trisat!am auzit vocea Adei.

-Ba nu!Am jucat foarte corect!raspunse Fintan.

-Are dreptate. Ai trisat!

-Ba nu, Einar! Nu am trisat! Tu ai trisat!

-Eu? Ma doare sufletul Fintan, m-ai ranit.

-Sigur!

-Normal ca da!

-Terminati!

  M-am ridicat nervoasa din pat si le-am aruncat cartile din maini prin camera. In galagia aia nu puteam dormi, iar maine aveam ore. Cum sa ma concentrez cand eu nu sunt in stare sa imi tin ochii deschisi? Nu asa ceva nu se face! I-am vazut privind-ma ciudat, evindent amuzati de nestapanirea de care dadusem dovada, insa mie nimeni, dar nimeni, nu imi strica somnul de frumusete.

-Acum vreau sa dorm, ok?

-Atunci, culca-te si lasa-ne sa ne jucam!tipa Fintan enervat.

-Cum sa dorm cand tu tipi ca descreieratul!? Daca ati face putina listine, normal ca v-as lasa sa jucati, insa asa?! Nu! Asa ceva nu se face! Vedeti? De asta urasc sa am prieteni baieti. Nu se pot abtine sa nu urle.

-Ne pare rau, sopti Ada speriata de izbucnirea mea.

-Tu nu ai tipat, nu iti cere scuze. Voi doi insa…Astept.

-Imi cer scuze, frumoasa mea adormita.

-Imi cer scuze…

-Mai bine. Acum, noapte buna!si spunand asta m-am bagat inapoi in plapuma calduroasa.

  Am adormit inainte sa aud vreo obiectie din parte cuiva. Orele nedormite din pricina plecarii si a emotiei amestecate cu orele petrecute in avion isi facusera simtita prezenta.

  Cand m-am trezit, ceasul de pe noptiera Adei suna incontinuu. M-am ridicat somnoroasa, inca savurand primele clipe ale diminetii si i-am oprit alarma. Am observat-o mai cu atentie si mi-am dat seama ca avea castile de la mp3 in urechi. Superb!

-Ada! Este dimineata!

-Mami…Inca cinci minute, nu s-au facut inca clatitele…

-Nu sunt mama ta, insa daca vrei clatite o sa ti le dau eu. In cap! Trezirea lenes-o!

  Ada se ridica si se uita confuza in jur. Ii trebuira cateva secunde sa isi de-a seama de situatia in care ne aflam. Imi arunca o privire plina de melancolie si se ridica din pat.

-Am visat-o pe mama…

  Nu va puteti inchipui cum m-am simtit dupa ce i-am auzit afirmatia… Simteam ca timpul s-a  oprit in loc, de parca toate sentimentele ei ar fi fost si ale mele. Pentru o clipa mi s-a parut ca vad prin ochii ei. A fost atat de ciudat… A fost ca si cum eu… eu as fi fost ea! Ca si cum… Dumnezeule, nu!

-Carla!

-D-da? Am raspuns buimaca uitandu-ma in jur si observand-o pe Ada uitandu-se ciudat la mine.

-Daca nu te imbraci, mai repede, vom intarzia la prima noastra zi de scoala!

-Imediat! Unde este uniforma?

-Uite pachetul tau acolo. Fiecare upir are cate un animal desenat pe uniforma.Eu am gravat pe spatele sacoului si pe pantaloni o vulpe.

  Am privit-o mai atent, studiind fiecare detaliu. Avea dreptate. Pe pantaloni avea o vulpe alba incolacita, iar pe sacou un pui de vulpe polara stand drept si hotarat. Nu intelegeam cum o persoana atat de blanda ca si ea poate avea ca si animal o vulpe rea si vicleana. Pacat ca mult mai tarziu mi-a parut rau de faptul ca nu am analizat-o mai indeaproape.

  Mi-am deschis pachetul si am observat o uniforma la fel ca si cea a Adei, insa in loc de vulpe aveam…Nu aveam nimic! Am simtit ca ma prabusesc! Fiecare upir trebuia sa aiba cate un corespondent in lumea animala, fiecare! Atunci, eu de ce nu am? De ce, daca pentru mine s-au certat domnul Carol si domnul Avram, nu am nici un animal desemnat? Nu merit? Oare… Oare din cauza faptului ca am fost nepoliticoasa atunci cand mi-a fost rau? Sau poate au aflat ca mi-a fost rau…Au aflat ca sunt cea mai ciudata upir care a existat vreodata si acum ma vor trimite acasa! Nu vor o ciudata printre ei!

  M-am intors cu spatele la Ada, care era la fel de socata ca si mine, si m-am concentrat. Nu puteam plange din cauza unui lucru pe care acum patruzeci si opt de ore nu as fi dat doi bani! Si totusi, si totusi… lacrimile imi scalda chipul.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s