Capitolul 11- Colegii

Capitolul 11

Colegii

 

 

  Adela inainta in clasa plina de zambete si chicoteli,apoi se aseza in banca pe care o adusese un baiat cu parul brunet. Profesorul Drew ii facu cunostinta  cu fiecare elev in parte,o fata ii atrase atentia. Roberta Clavell. Avea parul castaniu, cu suvite aurii, fata rontunda si ochii caprui spre negru.Era la fel de inalta ca si Adela,doar ca fata ei nu arata eleganta si indiferenta sau chiar raceala din suflet, ci chipul ii radia de bucurie pe care o imprastia peste tot prin camera mare si luminoasa. Avea incontinu zambetul pe buze si raspundea mereu glumelor din jurul ei. Afla despre ea ca statea langa caminul care apartinea scolii si ca era obisnuita cu spectacolele in fata publicului,chiar castigase un concurs international.

  Multi dintre elevi erau cumsecade,iar noul diriginte parea a fi de varsta lor.Cu Adela,erau zece fete,le aflase si numele.Aura Stoica,era o fata venita din Romania,ambii parinti erau profesori in scoala de teatru,anume profesoara de echitatie-cu care faceau elevii care intrasera in clubul de echitatie- si proseforul de franceza.Era frumusica ca si infatisare.Parul ii era blond si cariontat,ochii albastri ca oceanul tulbure si fioros,iar corpul mic si firav.Anabella,o fata inalta,cu parul castaniu si ochii albastri.Era supla si uneori chiar indraznet de rea.Sau poate fata din coltul clasei,care se tot uita pe geam.Era originara din Japonia si invatase norvegiana datorita tatalui sau,care acum era directorul uinei mari fabrici din tara.Cu ochii alungiti si buzele mici,cu parul negru impletit intr-un coc intortochiat si cu privirea agera are emana intelepciune. Sau fata cu ochii gri si parul roscat si lung.Mama sa era din Germania,iar tatal de aici,din Norvegia.O chema Maria Berg.Si astea erau decat cateva din fetele din clasa.

  Erau atatia copii cu parinti din alte tari,incat Adela era sigura ca erau cel putin un sfert din elevii aflati in scoala.

  Si uite asa,asezata comod,cu picioarele unul peste celalalt,spatele drept si ochii atintiti cand spre un elev cand spre altul,admira intreaga clasa.La inceput se sperie de agitatia si forfota din sala,insa acum deja se obisnuise.

-Hai sa vedem talentul ficarui copil,ce ziceti de cate un monolog fiecare?Cateva replici pentru fiecare dintre voi.Ah!Sa va mai spun ceva.Alegati replicile sa vi se potriveasca cat mai mult,pentru a intra mai bine in pielea personajului.Hai repede cautati in carte,primul care gaseste unul potrivit lui,il recita,spuse acesta luandu-si si el cartea si rasfoind-o.

  Adela cauta in cartea sa plina de monologuri si piese de teatru,pana cand in sfarsit gasi unul mai dragut.Insa fata din Japonia deja se ridicase in picioare si isi incepea monologul:

-Si privind pe geamul aburit, observ cum soarele sa ascuns printre nori.Ce?S-a ascuns?Dar cum vine asta?Cum de marestrul astru ne-a parasit?Cum?!fata se aseza in genuchi si isi lasa capul in jos,apoi cu vocea tremurata continua.Tu,soare…Tu,cel care ne dai caldura necesara fiecarui om!Unde ai plecat?De ce m-ai lasat aici…singura…De ce?!isi ridica chipul si acum observa si Adela,fata plangea!

  Aceasta se ridica, isi sterse repde lacrimile si zambi.

-Bravo!Un monolog bine ales,frumos ca o floare!Felicitari Hana!

-Multumesc,domnule prosefor.

-Urmatorul!

  Adela se ridica si se duse la fel ca Hana in mijlocul cercului format din banci.

-Nu va uitati asa la mine, ca si dumneavoastra ati facut greseli la viata voastra.Nu va uitati la mine de parca ati dori sa ma afund in pamant de rusine.Nu am facut nimic rusinos, nimic care sa ma faca sa vreau sa piei din privirea dumneavoastra,si totusi…Si totusi simt ceva…aici…fata isi duse mana la inima si isi ridica privirea,apoi cu ochii inlacrimati spuse:Ma urati?

-Foarte frmos,Adela!Sunt sigur ca anul acesta la concursul de actorie al tarilor din Europa o sa ne putem baza pe tin,pe Hana si pe Roberta.Cat despre ceilalti,daca veti munci mai mult cu siguranta veti izbuti!

-Multumesc mult!

-Nu ai pentru ce,Adela,spun doar purul adevar.

-Vreau si eu sa imi spun monologul!

  Fata inalta,Anabella se ridica in picioare si veni langa mine si domnul prosefor.

-Desigur,desigur Anabella.Dar credeam ca tu vei merge cu tatal tau…

-Voi merge desigur si cu tata,insa…

-Nu fi egoista!Vei merge cu o singura persoana!spuse proferosul rastit.

-Ha!Nu imi vorbiti pe tonul asta!

-De ce te rastesti la domnul profesor?Nu ti-a facut nimic,adauga Adela devenind indignata.

-Sti macar cine e tatal meu?!

-Nu ma intereseaza,raspunse aceasta cascand.

-Sunt Anabella Swift!Tatal meu este fostul tau profesor de teatru,Walter Swift!Care te-a dat afara in suturi din clsasa lui si…

-Gata!Adela la loc in banca,Anabella la fel,daca nu iti convine,pleaca!

  Adela se intoarse pe calcaie si se aseza in banca,urmata de Anabella care scotea flacari pe urechi.Ora trecu repede, Adela nu mai scoase un sunet pana cand clopotelul suna vesel.Iesi prima din clasa,avand chipul in pamant si pleca la cantina.Isi lua o portie de cartofi prajiti,o salata si un suc de mere si se aseza la cea mai indepartata masa.se tinea cat mai departe de ceilalti copii care radeau si se zbenguiau.

-Sa o ia naiba pe Anabella si pe ala…mormai aceasta suparata.

-Ar fi bine!

  Aceasta se intoarse speriata si o vazu in spatele sau pe Roberta.

-Ma pot aseza?

-Fa ce vrei…

-Nu iti face griji,nu esti singura care ii uraste.Fata aia se crede numarul unu de cand o stiu.

-De cand e aici?

-O stiu din clasa intai,de cand am venit si eu.Apropo vrei sa stai langa mine in clasa?Nu prea am prieteni,se pare ca lumea crede ca ma bag prea mult unde nu imi fierbe oala.

-Cum vrei…

-Mereu esti asa?

-Cum?

-Nu te-am vazut zambind pana acum.

-Nu e punctul meu forte…

-Of!Esti om sau ce?Toti oamenii pot zambi!

-Bine,bine.O sa invat sa zambesc…

-Hey!Esti tu actrita,dar ce sa mai?Sa inveti sa zambesti?Zambetul vine de aici!spuse aceasta aratand spre inima.

-In fine,clopotelul tocmai a sunat.Hai sa mergem.Avem dirigentie,trebuie sa ne alegem in ce club vom intra.

-Haide!La sabii cavaleri!striga aceasta starnind rasul celor din marea sala,si facand-o pe Adela sa isi inabuse un chicot.

  Era prima persoana care reusea sa o faca pe Adela sa rada.Singura care se apropiase in atat de putin timp de fata cu armura.

  Urcara scarile si intr-un minut ajunsera in clasa.Fiecare isi cauta un loc cat mai bun.Unii doreau sa stea in fata,cat mai aproape de profesori,alti cat mai in spate pentru a ramane in lumea lor de basm.Fetele doreau sa stea pe randul trei,langa fereastra.Dar locul era deja ocupat de Anabella.

-Ah!Imi cer scuze,nu stiam ca si voi vreti sa stati aici.

-Bine,pa!ii raspunse Roberta si se intoarse pe calcaie si pleca luandu-o dupa ea pe Adela.

  Se asezasera langa Hana,in primul rand la fereastra,astfel tratand-o cu spatele pe Anabella.Si uite asa se incinse o discutie intre Hana si Roberta.Discutau despre orice,de la baieti pana la hainele pe care le detin sau vor sa le cumpere.Numai Adela statea in scaunul ei si rasfoia cartea de chimie-ora pe care o aveau dupa dirigentie.

  Nu stia daca citea ecuatile chimice sau daca doar se uita prin ele.Era plecata in lumea ei,uitandu-se printre amintiri si rasfoind paginile vietii sale de pana atunci.Ceva o facuse sa vrea sa ramana singura si sa se gandeasca,sa mediteze.Isi duse mana la gat si stranse cu putere medalionul.

-Ce medalion frumos!De unde l-ai luat?Hm…Pare chiar antic,spuse Roberta uitandu-se la Adela care tocmai isi ascunse pretiosul lantisor.

-Nu te intereseaza…

-Bine,bine,adauga fata razand.

-Buna ziua!

  Domnul Oliver intra in clasa zambind si asezandu-se comod la catedra.Isi scutura parul si ii privi pe fiecare in parte,apoi li se adresa plin de importanta:

-Stiti foarte bine ca alegerea clubului din care o sa faceti parte se apropie.Exista mai multe cluburi in care va puteti inscrie.O sa le enumar pe fiecare,iar apoi in ordinea bancilor o sa imi spuneti in care doriti.Cluburile sunt: clubul de echitatie,cel de gimnastica-dar si trapez si diabolo,clubul de dans,cel de muzica si clubul de pictura.Acum,Alina.

-Muzica!sopti fata cu parul balai care ii acoperea toata fata.

Si tot asa continuara si ceilalti,insa nimeni pana la Adela nu vroia sa se inscrie la gimnastica,nici macar Anabella care alesese echitatia.

-Adela!

-Gimnastica,raspunse aceasta hotarat.

-Mai exact?

-Trapez!

-Sunteti sigura domnisoara?Este cel mai dificil element al vreunui club,spuse acesta cu gravitate.

-Am facut gimnastica cand eram mica.

  Asta era adevarat.Cand era mica isi rugase parintii adoptive sa o dea la o scoala de gimnastica.Ii placea trapezul,insa un lucru o facuse sa il abandoneze,sa ii fie prea frica sa il mai practice si de aceea se axase pe teatru.Cand avea unsprezece ani a avut un accident,funia cu care era legat trapezul in timpul concursului s-a rupt exact cand ea se pregatea sa sara,astfel a ajuns la spital grav lovita.De atunci si-a jurat ca nu va mai pune mana sau piciorul pe vreun trapez,insa nu a putut.In fiecare zi timp de un an s-a gandit la el.La un moment dat sa resemnat,insa acum cand a aflat ca exista un trapex atat de aproape de ea,era imposibil.Cum sa se uite la cineva care este trapezist din sala?Cum?!Nu ar putea sa stea sa se uite,ar vrea ea insasi sa sara si sa faca trucuri.

-Cum doriti.Roberta!

-Gimnastica!

-Ce anume?

-Sol.

-Buna alegere,acum Hana.

-Diabolo,este original din tara mea si stiu sa il practic.

-Am inteles.Acum vrea cineva sa isi schimbe alegerea?

-Nu!

-Desigur ca nu!

-Bine!Dar hai sa ne cunoastem mai bine.Sa incepem cu domnisoara Roberta, pe care sunt sigur ca o cunoasteti.Ea este castigatoarea concursului de teatru de anul trecut.Ce nu stiti despre ea este ca tatal ei este norvegian,iar mama sa romanca.Din cate stiu eu, stai singura intr-un apartament care se afla la o ora jumatate distanta de scoala.

-O ora.Caminul nu este chiar atat de departe,adauga aceasta chicotind.

-In fine.

  Adela o privi chioras pe colega sa si surprinzand-o avand ochii tristi.Insa nu trecu decat o fractiune de secunda pentru ca ochii ei sa radieze din nou de fericirea aceea fireasca.Se intreba daca  nu cumva ,,fata cu glumele” sa nu fie chiar atat de fericita pe cat ar parea.Insa vazand-o acum zambind,razand si discutand inflacarat cu domnul Oliver despre care castel din Romania este mai frumos, suspiciunile ii disparura.

-Unde anume stau acum parintii dumitale?

-S-au mutat acum doi ani in Romania,eu stand acum la mama tatalui meu.

-Aha.In oras sau la tara?

-Ei spun ca frumusetea Romaniei vine de la tara,deoarece zic ca acolo este paradisul verde.Asa ca si-au luat o casa exact langa Dunare,uneori imi trimit scrisori si imi relateaza peisajele grandioase cu pelicani mari si mandri, cu pesti mari si gustosi sau cu libelule stralucitoare.Fata ei devenise trista,absorbita de ganduri sau poate de amintiri,insa continua.Am fost si eu odata acolo,anul trecut in vacanta de vara.Aveau dreptate,era raiul pe Pamant.Daca cineva ar vrea sa se duca acolo in vacanta le-as recomanda sa isi ia aparatul foto pentru ca ar avea ce sa fotografieze.Gasesti locuri superbe,in care poti sa stai si sa admiri splendoarea naturii sau pur si simplu sa meditezi…Ofta.

-Draga domnisoara,parintii tai stiu cumva vreun hotel prin preajma,intreba acesta curios.

-Nu stiu,dar daca doriti il intreb si le spun sa va faca o rezervare.

-Nu doar mie,ci intregi clase te rog,cu toate ca poate tu vei vrea sa stai la ei acasa.

-Glumiti?

  Pentru cateva secunde ochii fetei ii licarira de emotie,insa apoi si prefacu goi si zambi fortat.

-Nu,nu glumesc.

-O sa ii intreb cat de repede pot.

-Multumesc!Clasa intrebati-va parintii daca va lasa sa plecati in Romania!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s