Capitolul 12- Provocarea

Capitolul 12

Provocarea

 

 

  Era seara.Mai exact ora unsprezece,insa Adela nu putea dormi.Statea pe acoperis incercand sa numere stelele,incercand sa isi scoata din minte ca in ziua urmatoare avea sa il intalneasca.Dar parca vederea ii juca feste.Cum numara mai mult de cinci stele, cum ochii i se impaienjeneau.

  Din nou, gandurile ii erau tulburate, din nou amintirile ii bateau la usa.Oricat de mult se chinuia sa inchida acea usa, sa puna zavorul nu putea.Cum sa uite ca din cauza lui a stat atat de mult timp in spital?Cum ar putea micuta fata sa nu isi mai aduca aminte durerea pe care a simtitr-o cand a atins podeaua de marmura,care s-a spart in mii de cioburi si a taiat-o?Cum?!

-Te simtit bine,domnisoara?

  Adela tresari puternic si se intoarse rapid dezechilibrandu-se.Insa William fu mai rapid si o prinse de mana.Aceasta rasufla linistita insa isi trase mana ca si cum ar fi ars-o si se aseza la loc.Ii permisese sa o vada in starea aceea!Cum a putut asa ceva?Cat de proasta fusese!

-Ce cauti aici?intreba aceasta pe un ton indiferent.

-Am venit la domnisoara mea, deoarece am crezut ca are nevoie de mine.

-Nu am nevoie de nimeni!

-Ceva va supara.

  Dar nu era o intrebare.William stia ca ceva nu era in regula cu fata cu ochii de culoarea smaraldului.

-Nu ma supara nimic.Punct!Pleaca!

-Domnisoara…

-Iti ordon, ca stapana a ta, sa pleci!rosti fata de data pe un ton amenintator uitandu-se urat la barbatul din fata sa, caruia i se schimbasera ochii.

-Ochii mi-au devenit gri, ceea ce insemna ca eu nu insemn nimic pentru dumneavoastra.Oare stapana chiar doreste sa plec?

-Da!

-Pentru totdeauna?intreba acesta rugator.

-Da!

-Stapana mea este sigura?

-Piei din ochii mei!si spunnd acestea Adela isi rupse pandantivul de la gat si il arunca.Odata cu pandantivul barbatul disparu, facand-o pe Adela sa ofteze si sa se intrebe soptit:

-De ce am facut asta?

  Fata se ridica si intra in camera.Incaperea mare si impunatoare ii dadea un sentiment de liniste.

-Chiar de liniste?

  O voce de femeie invada camera facand-o pe Adela sa se uite speriata in camera.Din perete iesi o femeie de statura medie.Era aproape transparenta,dar inca i se puteau deslusi ochii albastri,parul brunet si trasaturile fine.Purtand o rochie lunga si alba se apropie de Adela si ii puse mana pe umeri,facand-o pe aceasta sa se cutremure, insa nu sa si dea un pas inapoi.

-Vad ca esti curajoasa fata de cel mai mare dusman al tau,sopti femeia cu glas dulce.

-Si cine este acela?

-Necunoscutul.

-Iar tu vi din necunoscut?

-Da.

-Deci imi esti dusman.

-Nu.Oare ai auzit tu despre verisoara ta,rapusa in razboi cu rasii din sud?

-Nu, din pacate nu.

-Pacat.Mare pacat.Eu am fost printesa unicornilor si mi-am condus tribul cu mare strajnicie,dandu-mi si ultima suflare pentru a ii proteja.Sti tu oare ce simbolizeaza unicornii?

-Intelepciunea.Se spune insa ca este firav si fragil, insa puterile lui sunt mari.Nu poate ataca insa se poate apara, nu numai pe sine ci si pe ceilalti cu o straznicie iesita din comun.

-Exact.Noi aveam rolul de scut.Nu eram multi la numar,deoarece rar vezi cate o turma de unicorni care sa cuprinda mai mult de douazeci de exemplare.

-Fiecare special are cate un animal corespondent?

-Intocmai.Unicornii sunt cei mai cinstiti si mai respectati deoarece sunt extremi de rari.

-Sunt cei mai rari?

-Nu.Exista o rasa care este si mai puernica, si mai distrugatoare si care stie sa se apere si mai bine.Insa aceasta rasa dispare incetul cu incetul, cei care au mai ramas au mai mult de sute de ani in spate.De mult nu s-a mai nascut cineva in asa rasa.Sti cumva ca exista doua feluri de lupi?

-Nu.

-Primul, si cel intalnit intotdeauna sunt lupii de pamant.Acestia au cu totii o afinitate fata de pamant, fata de centrul vietii.Sunt niste animale care impun respect si sunt extrem de puternici si intelepti, dar nu intotdeauna drepti.Sunt ca sa spun asa destul de egoisti.

-Dar ceilalti?

-Lupii lunii.Ultimul s-a nascut acum doua sute de ani.Sunt cei mai puternici dintre animale si cei mai drepti.Cuvantul lor este lege pentru oricare specie, legea lor este indrumata de catre toti speciali, intelepciunea lor este atat de mare, iar inima lor atat de miloasa,insa sa nu te astepti atunci cand o sa vezi vreunul, sa te ajute daca ai probleme.

-Ai spus ca sunt milosi…

-Si sunt.Insa nu suporta oamenii prosti,ca sa spun asa.Au o mandrie si o incredere in ei insisi incat pe oricine l-ar speria numai privirea unuia dintre ei.Par a fi stane de piatra, insa nu sunt asa.Se spune ca se comporta rau doar din cauza ca le este frica sa fie raniti.Dar sa sti, nici un lup al lunii nu a fost vazut plangand!

-Nu plang?Orice ar fi?

-Se spune ca plang numai cand sufletul le este rupt in bucati,numai cand durerea este sfasietoare pentru inima.Ai putea s ail torturezi pana isi da ultima suflare si tot nu vei vedea vreo emotie pe fata sa.Legendele spun  ca daca plang,nu o fac cu lacrimi, ci cu propriul lor sange, care cum sa iti zic este diferit fata de al nostru.

-Cum asa?

-Cand o sa cresti poate vei vedea vreodata unul ranit, o sa constati ca sangele lui nu este rosu, ci albastru.

-Imaparatii cu sange albastru si rece…sopti aceasta.

-Exact.Vad ca semeni cu mama ta,raspunse fata zambind.

-Nu imi vorbi de ea!

-Nu tipa la mine,mica Adela.O sa o intalnesti intr-o zi si o sa o cunosti,o sa iti placa de ea.

-Ultimul lucru pe care il va vedea vor fi ochii mei!raspunse fata atat de taios ca pana si spiritul femeii pluti cativa metri in spate.

-Ai de gand sa o omori?

-Inca nu.

-Nu te pune cu ea!Chiar daca ii esti fiica te va omori daca incerci ceva!Are ca animal un tigru!Este puternica si inteleapta!

-Nu!Este haina!Acum lasa-ma sa dorm,maine voi avea o zi grea.Pleaca!

-Pe mine nu ma poti da afara cum l-ai dat pe William.

-Ce te intereseaza de el?

-Uite ca ma intereseaza!este singurul care a ramas langa familia noastra,langa tatal tau, langa mama ta,langa mine…

-Atunci merita sa piara si el!O seara minunat pentru bantuit!

-Nu sunt fantoma!spuse aceasta cu dispret.

-Nu ma intereseaza ce esti, si spunand acestea se baga in pat si adormi sub privirile nestingherite ale femeii al carui nume nici macar nu il stia.

  In dimineata urmatoare mergea spre scoala avand in ghiozdan constumul de gimnasta.Prima ora se va intalni cu el.Il va avea in fata,in maini…

-Hei!Pamantul catre Adela!

-Oh!Tu erai…Ce vrei?

-Vestiarul fetelor este intr-a colo,spuse Roberta indicand coridorul opus.

-Cum zici…

Se schimba repede in costumul sau verde si lasandu-si parul saten desfacut iesi din vestiar mergand catre sala de gimnastica,care spre surprinderea ei era imensa.Intr-un colt se vedeau niste paralele, in altul cateva saltele,un cal si in sfarsit in mijlocul salii un loc pentru exersatul trapezului cu plasa.Cu plasa!Uite o consolare de care Adela se tinea cu straznicie!

  Sala era asaltata de chicoteli si rasete din partea copiilor.Unul dintre profesori veni si se prezenta:

-Buna ziua copii!Ma numesc Sam Jacobsen si voi fi profesorul celor care si-au ales solul.Ea este doamna Nilsen si va fi profesoara celor de la paralele, si spunand acestea arata catre o femeie imbracata intr-un trening galben si zambareata.Nu parea sa aiba mai mult de treizeci de ani si cand se apropie le zambi calduros tuturor.Cei care si-au ales calul il vor avea ca profesor pe domnul Larsen, si nu in cele din urma daca cineva si-a ales trapezul , si facu o pauza in care rase nepoliticos facand-o pe Adela sa il tintuiasca cu privirea, vor avea de-a face cu domnul Olsen, care inca nu a venit insa a spus sa va duceti si sa va acomodati cu trapezul.

  Adela se indrepta, alaturi de un baiat, spre trapez.Se simtea speriata, atat de speriata incat privirea ii fugi catre usa de la intrare.Tremura de emotie si de frica si se uita cu spaima spre scara care ducea sus inspre trapez.Oare va reusi?Aceasta intrebare ii se tot intrezarea in minte.

-Buna ziua!Un glas brutal si rece ajunsera pana la cei doi facandu-i sa se intoarca speriati spre barbatul care se apropia de ei.

  Era inalt si purta un trening negru,avea parul lung si drept,iar ochii albastri ii priveau pe cei doi ca un scanner cu raze X.Chipul ii era rece si indiferent,iar in privire nu i se putea citi nimic.

-Deci voi sunteti singuri care au avut curaj sa se inscrie.Ati mai practicat trapezul?

-Da, il practic de la cinci ani,raspunse baiatul cu parul blond sigur pe sine.

-Dar tu, cea care tremuri acolo?

-Da, de la sapte ani.

-Si atunci de ce tremuri ca un miel la taiat?

-Nu tremur!

-Cum zici.Ia urca sa te vad cum te balansezi si daca ai eleganta.

-Eu…

-Ti-e frica ai?Cum te numesti?

-Adela Rose Martin,raspunse fata tremurand atat de tare pentru prima oara in viata ei.

-Martin?Cea care castiga turneu dupa turneu ca si trapezista la numai noua ani?

  Fata barbatului se lumina de uimire pentru cateva clipe.

-Da,eu sunt.

-Si atunci de ce tremuri?

-Nu tremur!Mi-e frig doar…

-La 29 de grade?

-Sunt mai sensibila!

-Bine,bine.Am insa o intrebare pe care vreau sa ti-o pun.De ce ai abandonat in mijlocul turneului?Pentru ca nimeni nu stie.Am auzit ca ai fost la acel concurs, dupa care nimic timp de ani de zile,pana acum, cand te am in fata mea.Ce ai patit?

-Am cazut.

-Si?

-Am ajuns la spital?

–Si?Doar atat?De cate ori nu am ajuns eu la spital sin u m-am mai plans.

-Cat ai stat?

-Doi ani in coma si inca unul treaza,spuse fata cu fata in pamant.

  Baiatul de langa ea ramase uitandu-se lung la fata care statea acum cu fata in jos, incercand sa isi ascunda tristetea din ochi.Iar profesorul Olsen se uita la ea surprins.

-Deci numai findca ai stat trei ani in spital acum ti-e frica sa te apropi de el?Atunci ce mai cauti aici?!intreba acesta usturator facand-o pe Roberta care avea salteaua in apropiere sa se uite speriata spre Adela care mai avea putin si cadea in genuchi.

-Nu aveti de unde sa stiti,nu aveti!si spunand aceasta fata isi ridica fata contorsionata spre profesor,insa nici urma de lacrimi.Nu aveti de unde sa stiti durerea!Durerea pe care am simtit-o cand doctorul mi-a spus ca timp de sase ani nu am voie sa fac sport!Nu am voie sa mai pun mana pe el!Si veti spune ca am renuntat,dar nu!La doisprezece ani m-am intors!Am incercat din nou la un concurs!Insa am cazut!Am cazut din nou!Mi-am sfaramat osul de la mana stanga, de abia acum pot sa o folosesc!Si acum am venit sa incerc din nou!Pentru ca viata mea depinde de el!Iar dumneavoastra vreti sa imi luati viata!Sa ma alungati!Asta nu o sa se intample!O sa ajung din nou Printesa Trapezista!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s