Capitolul 4-Suspiciuni

Capitolul 4

Suspiciuni

 

 

  Adela intra in bucatarie impreuna cu Raven,pe care chiar incepuse sa o simpatizeze si observa ca micuta Cassie inca se juca cu poneiul sau,langa doamna Martin care isi aranja documentele pentru fabrica de parfumuri.Inainte sa poate spune ceva,Miranda incepu sa turuie fara a putea fi oprita:

-Domnisoara ti se pare amuzant ca seara sa te furisezi in camera surorii tale si sa o speri?Ti se pare normal apoi sa trantesti geamurile din toata casa?!Si colac peste pupaza sa si trantesti usa de la baie!Unde crezi ca te afli?Este casa mea si a sotului meu,nu tu ai cumparat-o si nu ai nici un drept sa ne superi cu prostiile tale!Sa mai dea Domnul sa mai faci asa ca iti poti lua adio de la casa!

-Eu nu am facut nimic,domana Martin…

-Nimic?!Nu mai ma minti in fata, ca nu sunt proasta!Sper ca ai inteles,sa nu te mai prind ca faci nazbatii ca orfelinat scrie pe tine!o taie aceasta.Ai inteles?

-Da…

-Dute in camera ta acum!Si sa nu mai iesi pana maine,Raven iti va aduce de mancare.Da Raven?

-Desigur,doamna!spuse menajera cu supunere.

  Adela pleca capul si se intoarse pe calcaie.Urca in liniste scarile cu covoras negru ca abanosul si coti catre dreapta pentru a-si gasi camera in aceeasi stare in care o lasase.Simtea un sentiment de vina si in acelasi timp de repulsie fata de asa numita sa mama adoptiva.Si totusi se intreba cine fusese de vina pentru cele intamplate…

  Se aseza in pat si isi stranse genuchi la piept.Niciodata nu primise dragoste si totusi ea nu ajunsese cersetoare de afectivitate ca si cainii aceia de pe strada,plini de paraziti!Si se tot gandea,de ce era oare ea,Adela,de vina pentru cele cauzate?Cand ea nici macar nu stia ce se petrecuse cu adevarat…Oare casa chiar era bantuita asa cum spuneau cei din oras,ah,false bazaconii!Nu exista fantome,spirite,si alte astfel de chesti!Si totusi isi lua inima in dinti si intreba:

-Este cineva in camera?

  Dar nici un raspuns nu ii veni inapoi.Aproape ca sari din pat cand usa se deschise si in prag aparu Raven cu o tava cu mancare!Dar se linisti cand vazu silueta micuta a menajerei.

-Buna,din nou,draga Adela!

-Buna ziua!raspunse acesta respecuoasa ca pana atunci menajerei.

-Ti-am adus cate ceva de mancare.Imi cer scuze,dar nu am putut lua mai mult.Mama dumitale mi-a spus ca nu am voie sa iti dau decat minimul pentru existenta,si totusi nu trebuia sa faci ce ai facut aseara!A fost urat,micuta Adela!adauga aceasta zambind insa binevoitor.

-Dar nu am facut nimic!Nimic!Ma crede si pe mine cineva in casa asta?!

-Dar daca nu ai facut tu,atunci cine?Nu era nimeni in casa,eu am venit in dimineata asta,nici macar nu stiam de existenta ta,draga mea fetita.

-Nu dau vina pe dumneavoastra!

-Dar atunci?Nu poti da vina pe micuta Cassie,e mult prea naiva pentru a face asa ceva!

-Da,da,da…Naiva,prostuta,draguta,simpatica,dulce…Stiu,stiu…

-Nu asta vroiam sa spun.

-Stiti ceva doamna?Lasati-ma in pace!Vreau sa fiu singura!Singura!Doar eu cu gandurile mele!

-Uneori este bine sa fi singur,si iti voi respecta cerinta.Iti spun doar atat,daca vrei sa imi spui ceva sunt aici.

-Doamna,am vazut destui lingusitori pe lumea asta,asa ca nu o sa ma incred decat in mine.Imi pare rau daca nu sunteti asa,si v-am jignit,spuse Adela indreptandu-se spre fereastra si asezandu-se pe canapea.

  Fara a mai adauga nimic menjera lasa tava pe noptiera de langa pat si parasi incaperea,lasand-o pe Adela prada sentimentelor si ideilor marete pe care vroia sa le puna in aplicare.Uitandu-se pe geam fata observa ca exact sub geam se afla o parte din acoperisul alb.Prima idee care ii veni in minte fu aceea de a se urca pe acoperis si de a cobori in gradina plinda de flori multicolore,dar ii pieri zambetul cand isi aminti ca se afla la etajul doi si ca pana jos erau desigur cativa metri buni…Insa totusi se catara pe pervazul gemului si cu miscari usoare de lebada se lasa in genuchi pe acoperis.Asezandu-se confortabil cu genuchi la piept,admira cerul plin de nori pufosi si cenusi care prevesteau ploaia.In curand toate acele flori urmau sa fie umezite de picaturi mici si reci de apa.Si poate ca era mai bine asa,astfel pamantul avea sa fie proaspat si incarcat de apa,iar frunzele copacilor pictate cu mici punctullete transparente.Si totusi se spune ca atunci cand omul este suparat poaia este mult mai rece,decat atunci cand el are o bucurie in suflet.

  Insa ploaia nu se lasa rugata,si incepu cu picaturi mici,care se transformau in picaturi mari.Adela carui nu ii placea atunci cand cerul incepea sa planga intra inapoi pe pervaz si se aseza pe canapea acoperinduse cu o patura mare si alba pe care o gasi pe pat.Tunetele se auzeau din cand in cand,iar cate un fulger brazda cerul luminandu-l in lipsa soarelui.

-Atatea tunete si fulgere pentru o biata ploaie…sopti aceasta putin deprimata de faptul ca nu mai putea sta sa priveasca micile perne de vata de zahar.

  Insa prin minte ii trecu alt ceva!De dimineata gasese o cutie de argint in sertarul ei!Acea cutie valora sigur destul de mult,si astfel poate putea sa isi cumpere tot ce dorea.Adica niste carti de psihologie,cateva despre incostientul si subconstietul uman si sa nu uitam ca de mult dorea un nou jurnal in care sa isi scrie poeziile.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s