Capitolul 7- Adevarul din spatele necunostintei

Capitolul 7

Adevarul din spatele necunostintei

 

 

  Adela isi ridica privirea pentru a da de o pereche de ochi de culoarea turcoazului a profesorului sau, se dadu cativa pasi mai in fata uitandu-se cu disperare spre usa care inca era la distanta de ea.Observa insa cu coada ochiului un semn de dispret din partea acestuia,dar nu spuse nimic ci pur si simplu cauta in continuare o iesire din acea clasa in care avea sa aiba probleme asigurate cu noul sau diriginte.De obicei nu era genul de persoana care sa intre in conflicte cu colegii sai si mai ales cu profesorii,insa acum parea un caz cu totul special,deoarece acum dispretul este reciproc.

  Dar inainte ca Adela sa poata reactiona fu impinsa de un copil exact in fata din fata sa ajungand sa ii verse sucul de fructe pe care tocmai si-l desfacea pe sacou.Fata se intoarse ca o furtuna  si incepu sa tipe disperata:

-Nu sti sa mergi?!Trebuie sa intri in oamenii din fata ta?Stai la locul tau si asteapta-ti randul!

-Nu eu sunt de vina,cel din spate m-a impins,raspunse aceasta plictisita.

-Adica vrei sa spui ca domnul profesor Walter Swift are chef de glume?Esti de-a dreptul ridicola!tipa aceasta in continuare insterica.

-Mai am pe cineva in spate,daca cumva ai probleme cu vazul la distanta, deci, iti recomand o pereche de ochelari pentru miopie,raspunse din nou aceasta zambind ironic.

-Tu sti cu cine vorbesti?!tuna aceasta inaltandu-se pe varfuri.

-Din cate imi amintesc,cu toate ca nu ma intereseaza,fiica primarului…

-Exact!

-Asa si?

  Fata ramase cu gura cascata se intoarse pe calcaie elegant si ramase teapana cu spatele drept uitandu-se doar in fata sa cu superioritate.Adela isi inabusi un chicotit si isi astepta in continuare plecarea din sala.Cand in sfarsit reusi sa scape din scoala inspira si expira cu putere urmand apoi pasii pentru a se intoarce acasa.

  Cea mai groaznica prima zi de scoala din istoria zilelor!Nu puteam pica in clasa doamnei profesoare care ne-a impartit?Sau in cea a domnului de literatura care parea un tip de treaba?Nu!Eu trebuie sa pic in clasa unuia care nu stie decat sa insulte!Incepe sa imi para rau ca am ales aceasta scoala,foarte rau…

  Intra in casa trantind usa si auzind un repros din partea mamei sale aflata pe coridor:

-De ce trantesti usa?!Ai platit-o tu?!tuna aceasta.

-Scuze…spuse aceasta pe ton plictisit adaugand un ,,Pa!” nerabdator si enervat si fugind  in camera fara a merge in bucatarie si a manca ceva.

  Se arunca in pat fata sa tina cont de nimic,ca si cum somnul ar fi fost cel mai bun medicament impotriva a ceea ce simtea.Inchise ochii si suspina prelungit dupa care se ridica in sezut si arunca o privire spre covorul sau,dar ochii i se marira,iar fata scoase un tipat strident.Simti un sentiment de frica cum ii invadeaza corpul,iar teama i se intipari pe fata.Covorul fusese schimbat!Nu mai era covorul ei persan,ci un covor nou de culoare bej!Se ridica din pat ca un vartej si se repezi sa ridice covorul,sub care nu mai exista nici o scandura care sa nu fie la locul sau.Totul devenea din ce in ce mai ciudat…Un singur om ar fi putut raspunde.

-Raven!

  Menajera aparu in pragul usii si ii zambi Adelei care simtea ca explodeaza.

-Cine mi-a schimbat covorul?zise aceasta incercand sa ramana calma.

-Eu,draga mea.Se facuse mult prea urat pentru o domnisoara frumoasa ca tine.

-Dar mie imi placea acela,nu iubesc bejul!

-O sa cumparam altul,daca domnisoara doreste altul…

-Domnisoara il vrea pe acela inapoi!

-Nu cred ca se poate…

-De ce?

-Pentru ca l-am aruncat.

-Bine…

-Ah!Si sa nu uit,v-am reparat scandura aceea rupta.

-Aha…Stai!Ce?!

-Ma gandeam ca nu este bine sa va raniti glezna in timp ce Dumnezeu stie cum ar iesi acea scandura de acolo.

-Aha…Poti pleca,zise aceasta mai furioasa ca oricand.

-Imi cer scuze,o zi buna!

  Se intoarse si iesi pe pervazul ferestrei printr-o saritura,apoi se intinse pe spate pe acoperis si admira cerul insorit,cu toate ca in mintea ei nu era altceva decat furie si confuzie.Oare chiar imi pare rau ca nu am pastrat cutia?Oare chiar o vreau inapoi?Si daca da,de ce?De ce o vreau inapoi cand mie imi este frica de ea?Ciudat,bizar,casa asta chiar e stranie!

-Vreau inapoi cutia…sopti aceasta.

  Ramase cateva minute admirand oceanul albastru curat,nefiind patat de nici un nor,iar apoi se duse in pat.Era mult prea furioasa pentru a se duce jos si a da ochii cu ceilalti si era sigura ca daca ar face asa ceva Cassie ar lua-o la intrebari,iar ea nu avea dispozitia necesara.Pramatia aceea mica nu stia decat sa ii cauzeze probleme,si totusi uneori era folositoare,deoarece era naiva si putea fi pusa sa faca diverse lucruri pentru Adela.Gandindu-se la cum ar fi fost daca nu ar fi fost Cassie, suspina.

-Sunt inca aici,domnisoara mea.

-Ce?!Cine…

  Aceasta arunca cateva priviri nelinistite in camera,insa cand intalni suprafata onglinzii ,simti ca se prabuseste.In oglinda ei se vedea reflexia unui barbat… Purta un costum negru,ciudat de negru… Avea parul de asemenea negru ca si pana corbului,iar ochii erau gri si in ei se reflectau o blandete amestecata cu pericol.Atat de stranie era combinarea celor doua incat Adela isi puse mana la gura pentru a nu tipa.Se dadu inapoi in pat,pana cand ajunse cu spatele lipit de perna cea mare si verde.

-Nu te teme,nu iti fac nici cel mai mic rau posibil,zise acesta vazand teama care crestea in Adela.

-De unde sa stiu?!

-Din simplul fapt,ca nici pana acum nu ti-am facut nici un rau.

-P-p-pana acum?sopti aceasta speriata.

-Da,Raven nu a reusit sa ma ia in mana deoarece singura care ma poate atinge,dupa cum am mai spus esti tu,stapana mea.

  Adela se gandi o clipa,oare daca ii spun ca nu sunt stapana lui si ca nu am nici o treaba cu el imi va face ceva?,insa crezu ca e mai bine sa nu se puna in pericol asa ca intreba:

-Tu…tu erai in cutie?

-Se poate spune si asa.Dar tu ma poti ajuta sa ies,domnisoara mea.

-Nu stiu nimic despre tine!Cum as putea avea incredere intr-un necunoscut?

-Acum o suta de ani am fost blestemat,blestemat de catre capul familiei May,asa zisul Domn al Tacerii.

-De ce?

-Deoarece ma intelegeam mult prea bine cu familia pe care el o ura cel mai tare,familia Blueblood…

-Ei au construit casa aceasta, nu-i asa?

-Vedeti dumneavoastra,familia Blueblood exista de mai bine de trei sute de ani,insa da,casa a fost construita de catre ei si a fost lasata mostenire predecesorilor sai,urmand ca in 1986 sa fie parasita de catre familie deoarece se spune ca nu mai erau demni de a se intoarce intr-o casa unde copii erau darurile tuturor,si vezi tu doamna Wisolom si-a abandonat o fiica , deoarece,se spunea ca gemenii erau de rau augur…Desigur dupa mintea mea,eu cred ca asta era dor o scuza pentru a o indeparta pe micuta.

-De ce?

-Nu stiu,domnisoara,nu stiu…

-Deci au plecat toti din casa din cauza ei?

-Nu chiar toti,vedeti dumneavoastra domnisoara, familia Blueblood nu erau genul de oameni cu care puteai discuta in situatii mai grele, as putea spune,erau genul de persoane care credeau ca numai cei inteligenti si care respecta regulile si eleganta merita sa traiasca.Insa un membru a ramas…Sora domanei Blueblood,Raven…

-Poftim?!Dar…dar…

-Menajera voastra.

 -Dar cum?Nu se poate…nu…

-Ea stie de mine,si din cate am observat incearca sa ma ascunda de tine,domnisoara mea, ciudat lucru,avand in vedere cine este ea si cine esti tu…

-De unde sti cine sunt eu?Eu sunt o biata orfana care a ramas pe pragul familiei Martin in Franta.

-Hai sa vedem.Fiica doamnei Blueblood s-a nascut in ziua de 29.03.1985 daca nu ma insel,in Franta.Am o intrebare,sti ca atunci cand ai fost parasita ai avut un bilet langa tine?

-Nu…

-Deci nu sti ca pe bilet scria data ta de nastere si numele tau?

-Nu,dar de ce te-as crede?De unde sti tu?

-Pentru ca, chiar eu am scris acel bilet si te-am lasat la usa sotilor Martin.Numele tau nu este Adela Rose?

-B-ba d-da…

-Ei bine fiicele doamnei Blueblood se numeau asa Margaret Raven Maria,botezata dupa matusa sa Raven,adica menajera ta, si Adela Rose Dolorent cea botezata dupa stra-strabunica domnului Blueblood,spuse acesta lasand-o pe Adela sa priveasca in gol.

  Simtea cum cerul i se prabusea in cap,cum putea sa spuna asa ceva…Vorbele lui o lovira din plin lasand-o fara vorbe si facand-o vulnerabila si confuza.Se simtea dintr-o data parasita si singura,lasata undeva in intuneric,singura,atat de singura…

-Nu ma crezi?

-N-n…

  Nu putea sa zica nu,nu putea sa nege cand totul se potrivea aproape,dar doar aproape!

-Familia Blueblood nu a trait in Norvegia?

-Oh!Ba da,dar doamna si domnul Blueblood s-au dus la o clinica renumita din Franta pentru a naste o fata,doar ca in loc de o fata au fost doua,surpriza,termina acesta fraza chicotind.Si astfel au ramas un an in Franta,nu se stie de ce,dar doamna Wisolom a dorit sa mai ramana ceva timp dupa nastere pe acolo.

-Dar…

-Iti spun adevarul,casa asta ar trebui sa fie a ta!Tu esti mostenitoarea de drept a casei!Tu esti Adela Rose Doloret!Daca nu ma crezi intreaba-ti parintii de bilet,vei vedea ca nu doar numele iti este scris pe el,spuse acesta disparand si lasand-o pe Adela sa se uite lung.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s