Capitolul 8- Scrisoarea

Capitolul 8

Scrisoarea

 

 

 

  Nu mai putea ramane in pat si holbandu-se la o oglinda goala,trebuia sa afle adevarul,nu acela spus de…de barbat!Se ridica printr-o saritura din pat si in mai putin de 30 de secunde ajunse jos,in pragul usii din bucatarie,unde familia Martin lua cina impreuna,iar Raven spala vasele.Era o atmosfera fericita,insa paru ca se evapora cand Adela se aseza pe scaunul din capul mesei,la distanta de ceilalti membri.

-Pofta buna!

-Multumim,Adela,raspunse doamna Martin.

-Doriti ceva de mancare,domnisoara?

-Da,te rog.

-Imediat,si in timp ce spuse asta ii si aseza pe masa tacamurile si o friptura suculenta.

-Mama,tata,daca va pot spune asa,am o intrebare,zise aceasta pe un ton politicos si zambind periculos.

-Sper ca nu este o intrebare ironica,raspunse domnul Martin.

-Nu,desigur ca nu.As vrea doar sa aflu unde este biletul care a fost gasit langa mine in ziua cand am fost abandonata?intreba aceasta pe nerasuflate.

  Miranda scapa furculita din mana,care cazu cu o mica bufnitura pe podea,iar domnul Martin se uita impietrit la fata.Raven se intoarse si se holba la fata cu parul castaniu ca  o statuie,nemaiputand sa spuna ceva.Adela zambi vazand reactia menajerei si ii adresa o privire plina de repulsie.Cassie care nu intelegea nimic se adresa suparata fetei.

-De ce il supeli pe tati?

-Nu am gasit nici un bilet,spuse Miranda pierduta in ganduri.

-Zau asa?

  Insa tatal adoptiv al fetei se ridicase deja de la masa si se indrepta spre dormitor,de unde se intoarse in mai putin de un minut tinand un plic vechi in mana.

-Joshep!

-Taci Miranda,este timpul sa afle,totusi…

-Totusi?repeta Adela urmarind plicul care se plimba dintr-o mana in alta a domnului Martin.

-O sa il deschizi la tine in camera si nu o sa spui nimanui ceea ce ai citit!Promite!

-Promit…

-Acum ia-l si pleaca,spuse acesta intinzandu-i plicul.

  Adela lua plicul din mana si sari de pe scaun,o zbughi pe scari si inchise usa dupa ea,lasandu-se in genuchi.Se uita la plic cu atentie,era vechi,iar pe el nu scria nimic,insa,cand il desfacu scoase un pergament vechi plin ochi de cuvinte scrise cu eleganta.Aprinse lumina si se lasa din nou in genuchi,netezind pergamentul.

Draga domnilor Martin,

  Ma numesc William Nicholas Exit.Am o rugaminte pe care sper sa mi-o ascultati si sa o indepliniti cu multa sarguinta.Fiinta pe care v-o las la usa se numeste Adela Rose Blueblood,in varsta de un an,implinit chiar ieri, pe 29 martie,sper ca veti avea grija de ea cum a-ti avea grija de fiica dumneavoastra.

  Probabil va intrebati de unde stiu numele vostru si de ce las micuta creatura parasita.Sunt prieten apropiat al doamnei Blueblood,mama domnisoarei Rose,si am avut minunata placere de a ii gasi o familie ,evident pana la varsta de 15 ani,atunci cand va cer sa o trimiteti la scoala pentru care ii vom trimite o invitatie.Nu pot spune mai multe lucruri despre micuta Rose,insa sunt feircit ca am gasit o familie ca a dumneavoastra,domnule Joshep.

 

Cu respect,

William Nicholas Exit

,,Evident pana la varsta de 15 ani…” cuvintele astea ii rasunau in minte Adelei care ramasese uitandu-se in gol,prin pergamentul de culoarea piersicii.Mintea ii era plina de lucruri inimaginabile,de intrebari fara raspuns,de lucruri faurite de imaginatia ei,de milioare de cuvinte fara nici cel mai mic sens.Si totusi de ce ea?

-Acum ma crezi?

-Tu…

  In oglinda aparuse din nou barbatul cu sacoul negru ca smoala uitandu-se jucaus la Adela sau la Rose…

-Te rog,elibereaza-ma,si promit ca iti voi fi cel mai bun prieten.Este adevarat ca nu voi putea iesi din pandantiv decat pentru cateva ore pe zi,insa te voi putea sfatui si iti voi fi alaturi,intotdeauna,domnisoara,intotdeauna…

-Nu mai este nici o scandura deranjata de la locul sau!Cum vrei sa o scot?

-Ba da,doar ca va trebui sa dai scandura la o parte.Iti dau un sfat,domnisoara,toarna putin din apa de ploaie ramasa pe acoperis pe crapaturile acesteia,acolo unde a fost lipita,pentru ca Raven a reparat-o si cum nu stie sa foloseasca cuiele si ciocanul,a facut o vraja,o vraja de prost gust dar destul de inteligenta.

  Adela il asculta,nu stia de ce,dar aduse cateva picaturi de apa in mana si le turna pe scandura care spre surprinderea ei cazu cu gomot peste cutia de argint.Mai departe stia ce sa faca,dupa ce ridica cufarul lua un ac de cusut din gentuta sa si se zgarie puternic in palma,lasand cateva picaturi de sange sa cada peste incuietoarea din argint protejata cu pietre pretioase.

-Acum,deschide-o.

-Bine…

  Cutia se deschise fara nici cea mai mica impotrivire si inauntru observa un colier cu un pandantiv.Pandantivul era mare,de marimea unui ou si sub forma unei picaturi de apa de culoare albastra,albastru intens.Lantisorul era din argint,cu zale mici si delicate.

-Multumesc,va suparati,daca ies putin?De atat de mult timp nu am mai vazut lumea oamenilor…

-Nu,nu cred.

-Multumesc,multumesc din suflet,va rog nu va speriai de mine.

-O sa incerc,sopti aceasta ca pentru ea.

  Un praf negru invada camera,facand-o pe Adela sa stranute si sa se dea doi pasi inapoi.Inca tine lantisorul cu piatra albastra in mana si se uita prin camera,incercand sa desluseasca ceva,orice.Dar nimic nu pare sa aibe forma in praful negru din incapere.Insa,incet,incet ceata incepea sa dispara lasand camera curata si pe Adela uitandu-se prin camera goala…

-Cat de bine este sa simti din nou aerul pe fata…

  Se intoarse rapid pe calcaie,atat de rapid incat ar fi cazut daca cineva nu ar fi prins-o de incheietura.Fata isi ridica fata si intalni o pereche de ochi negri ca smoala.Acesta o ajuta sa se ridice si sa isi mentina echilibrul pana cand fata sari de langa el ca arsa si se mai dadu inca cativa pasi in spate.

-Imi cer scuze,nu am fost politicos,spuse William.

-N-nu face nimic…

  Barbatul era inalt si nu parea sa aiba mai mult de 20 de ani.Avea parul negru si des,cu un breton rebel care ii ascundea jumatate de fata,lasand sa se vada din spatele acestuia o pereche de ochii gri si reci,parea atat de distant…Si totusi purta acelasi costum.

-Se pare ca am nevoie de haine noi,spuse acesta intuind sclipirea din privirea Adelei.Domnisoara mea se supara daca William pleaca putin pentru asi cumpara haine noi?

-Nu…Dar cum o sa iesi?Sunt oameni jos!

-Voi intra inapoi in pandantiv,iar domneavoastra ma veti duce afara.Cand voi veni va voi ciocanii in geam si sper sa ma auziti,caci daca nu s-ar putea sa trebuiasca sa vorbesc cu cea care provoca toate acele incidente care faceau oamenii sa paraseasca casa.

-Mai este cineva aici?

-Deci,domnisoara mea,inca nu a descoperit podul casei.

-Casa aceasta are…

-Toate casele care se respecta au un pod bine ascuns.Trapa acestui pod se deschide chiar aici,spuse William ridicand barbia si uitandu-se spre dulap.

-A-acolo?

-Da,dar mai bine as pleca nu pot sa stau mult in afara pandantivului.

-Ce se intampla daca nu intri inapoi?

-Probabil as muri…

-Atunci o sa raman treaza toata noaptea daca este nevoie!

-Domnisoara mea,a ajuns sa tina la mine?

-Am nevoie de informatii despre mine,raspunse aceasta aruncandu-i o privire mistuitoare.

-Vad ca toata familia Blueblood este la fel.Frumos…spuse acesta disaparand.

-Esti aici?

-Da.

-Ok,zise fata intreptandu-se spre usa.

  Jos la parter nu era nici o lumina,asa ca Adela fu nevoita sa mearga incet,cu mainile inainte, asemenea unui orb.Cateva secunde nu intalni nimic,insa intra in ceva,iar fata cazu.Lumina se aprinse si o vazu pe Raven privind-o cercetator.Nu mai avea aceeasi privire blanda,era o sclipire periculoasa in ochii ei care ii facu trupusorul Adelei sa tremure.

-Ce face oare o fata la miezul noptii pe holul de la parter cand ea locuieste la ultimul etaj?intreba aceasta acuzator.

-Nu puteam sa adorm,asa ca m-am gandit sa imi iau un pahar cu lapte.Aveti ceva impotriva?

-Nu,doar ca dumneata ai trecut deja de bucatarie.

-Aveam de gand sa aprind lumina pe hol pentru a nu ma impiedica cand voi cauta intrerupatorul de la bucatarie.

-Am inteles.Veniti va pun eu un pahar cu lapte pentru a va linisti,spuse acesta scotand din dulap un pahar si o sticla de lapte din frigider si punandu-le pe masa.Turna lapte,umpland paharul aproape cu varf si il dadu Adelei care acum statea pe scaun rezemata de spatar si privind-o.

-Multumesc,ii rapsunse aceasta cand si Raven lua loc chiar in fata sa si o privi.

-As vrea totusi sa va dau un sfat.

-Desigur,spuse acesta zambind.

-Nu faceti prosti,sunt cu ochii pe dumneavoastra mai rau ca un sarpe.Stiu ca l-ati cunoscut pe William si stiu ca ati aflat cine sunteti.Totusi nu stiti totul.

-Ce ar mai trebui sa stiu mai exact?intreba acesta privind-o cu dispret.

-Nimic deocamdata.

-Desigur…Doar daca ati fi vrut sa imi ziceti ceva mi-ati fi spus din prima zi cine sunt,nu este asa?

-De unde sa stiu eu cine sunteti dumneavoastra?

-De vreme ce sunteti matusa mea,zise aceasta facand o mica pauza dupa mea pentru a vedea expresia de uimire de pe fata menajerei,cred ca sunteti indreptatita sa stiti.

-AFARA DIN BUCATARIA MEA!tuna aceasta ridicandu-se val-vartej de pe scaun si deschizand usa de perete cu o bufnitura.

-Cum doriti,doamna Blueblood sau mai bine zis matusica,raspunse aceasta plictisita razand.

-AFARA!

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s