Capitolul 17

Capitolul 17

 

 

 

  Mi-am ridicat rusinoasa privirea,si i-am privit ochii.Aveau o culoare frumoasa care parca nu se hotara cum sa fie,albastra sau gri?Chipul ii era brazdat de un zambet,iar ochii ii sclipeau cu dragoste.I-am privit cateva secunde minunatul chip,ne stiind ce sa aleg intre buzele lui dulci si ochii aceia fermecatori.M-am uitat in ochii lui pentru cateva secunde, dar am simtit cum ma scufund in oceanul nemarginit.Am simtit cum inot intr-un ocean plin de valuri inalte si dure care parca erau incalzite de un soare atat de arzator…Ma dureau ochii,simteam ca nu mai pot respire, deoarece aveam plamanii plini de apa.

  Am inceput sa tusesc.Simteam ca ma sufoc.

-Ce ai patit?ma intreba acesta nestiind ce sa faca si uitanduse la mine ca si cum as fi fost un obiect strain.

-Sunt bine…Stai…linistit.

  M-am oprit din tusit si i-am privit din nou ochii.Dar aceeasi senzatie incerca sa puna din nou stapanire pe mine.Mi-am dus privirea in altla parte sperand sa nu ii mai vad fata perfecta pe care o poseda.Insa nu m-a lasat, mi-a cuprins barbia intre degetele lui reci si m-a pus sa il privesc.

-Te rog,asculta-ma.Numai atat iti cer,spuse aratand spre o canapea din lemn, vopsita alb.

  M-am supus si m-am asezat pe canapea.El imi urma exemplul.Privi cateva secunde in jur,parea nelinistit.Ca si cum i-ar fi fost teama sa auda cineva in afara de mine ceea ce avea de spus.Apoi deodata isi lasa capul in palme.L-am privit cateva minute, nu se misca.Statea acolo si gemea…Deodata si-a intors fata spre mine,fruntea ii era brazdata de firisoare de sudoare, iar ochii erau ca de obicei,pusti…

-Am fost un prost…Un prost! Niciodata nu m-am gandit!Nici macar o secunda,dar inainte sa incerc sa imi pun capat zilelor spune-mi te rog cum o cheama pe stra-stra-stra-bunica ta?Anabela Clare Morgestern?

  Am ramas tintuita, uitandu-ma cu groaza la el si masurand fiecare cuvant spus.Nu realizasem cat de distrus era…Dar acele vorbe,erau spuse cu o intensitate atat de apasatoare incat aproape ca mi-au dat lacrimile.Era atat de nefericit,atat de…parea ca si cum toata viata din el s-ar fi scurs.

-Da…am soptit eu abia putand deschide gura.

-Trebuia sa imi dau seama!Trebuia sa stiu!Semeni atat de mult cu ea…Atat de mult!Dar eu am fost prea orb pentru a putea vedea…Pentru a-ti observa aura alba,pentru a-ti observa fata rotunda si delicata,parul castaniu inchis…Sclipirea din ochii tai…Semeni atat de mult cu ea…atat de mult.

-Ce vrei sa…

-Anabela Clare Morgestern este fondatoarea lumii vrajitoresti.Adevarate-i lumi…A scolii fiintelor cu sange albastru numita ,, Immortalitas “, a orasului nostru subteran…Ea a fost prima vrajitoare care a avut curajul sa puna piciorul in prag si sa formeze o lume pentru noi, pentru cei diferiti…

-Dar eu nu sunt diferita!Mama si tata…

-Parintii tai sunt vrajitori,Candice!

-Ba nu!Nu e…

-Ba da…

  Ne-am uitat unul la altul timp mai mult de zece minute.Nu puteam intelege cum parintii mei erau vrajitori, nu putea fi adevarat…Nu!Nu e adevarat!Nu!Eu nu sunt o fiinta josnica!Eu sunt un om!Doamne, Te rog, Te rog!Te rog,spune-Mi ca nu e adevarat!Te rog!

-Minti!am spus eu ridicandu-ma in picioare fiind cuprinsa de furie.Am simtit obrajii arzandu-mi asemenea focului incins,iar sclipirea din ochii mei devenise vicleana.

-Stai jos,continua gregor de parca nu as fi spus nimic.

-Ce se intampla daca nu vreau?!am spus facand doi pasi in spate.

-Te oblig.Dar totusi cred ca ai putea sta si in picioare, cu toate ca o sa te doara picioarele odata si odata.E mult de povestit…

-Nu stau sa aud prostiile tale!A fost si asa o prostie sa te sarut!Nu stiu cum mi-am putut imagina asa ceva!Nu esti decat…!dar nu am continuat deoarece imi puse mainile pe umeri si ma stranse ca o menghina.

-Nu mai striga!Este lume afara!

-Si ce?!Lasa-ma!

-Am spus sa stai jos!

-Nu!un tipat puternic a spart acea cearta.In clipa aceea se petrecu ceva neasteptat,eu stateam in picioare, iar Gregor statea sprijinit de peretele opus uitanduse confuz la mine.Nu!Nu Doamne!Te rog!Am continuat abia soptit ca pentru mine.Nu eu am facut asta…Nu…

   Am cazut in genuchi,lacrimile mi s-au ivit.Ochii imi scanteiau plini de venin,ma simteam ca si cum as fi descoperit o parte din mine,dar in acelasi timp imi venea sa intru in pamant.Nu se putea,eu sunt om!Mi-am pus mainile in jurul genuchilor si mi-am adapostit fata.Ma durea sufletul,ma simteam parasita…Nu eram eu!Era ca si cum…Ca si cum Candice ar fi fost inlocuita.

-Te rog Doamne, spune-Mi ca este doar un cosmar!Un cosmar din care o sa ma trezesc numai decat!O sa deschid ochii si o sa privesc in jurul meu descoperind o incapere.Descoperind camera mea!Te rog…

-Candice,te rog asculta-ma!spuse incercand sa imi ridice fata, dar de data asta in timp ce il priveam cu ura am simtit ca si cum corpul meu ar fi fost plin de energie.Am vazut cum si-a retras mana care o avea pe ghenuchiul meu si m-a privit.

-Ce vrei sa ascult?!Sa ascult ca sunt un monstru?Ca in venele astea, am psus aratand spre mana mea, imi curge sangele unui…Unui…!Lasa-ma!

  Am parasit incaperea unde statea armasarul meu cu parul negru si coama roscata.Am cotit la dreapta si am deschis puternic usa grajdului care dadea afara.Am iesit buimaca din locul acela si m-am tarat in continuare sperand sa ies cat mai repede din scoala.Am mers prin talasul de prin arena spre iesire,dar inainte sa ies am cazut.M-am uitat furioasa in jurul meu.Dar cand am vazut cine era,mi s-a taiat respiratia.Emma statea in fata mea privindu-ma cu dezgust.Imi admira sufeinta imperioasa si imi intinse mana.

-Cred ca mica noastra vrajitoare are nevoie de ajutor,spuse aceasta ranjind.

-Cred ca vinovata ar trebui sa plece si sa ma lase in pace!am zis in timp ce m-am ridicat si m-am indreptat spre usa.

-Cum vrei tu,dar ma gandeam ca ar fi frumos sa fim prietene si…

-Noi doua niciodata nu vom fi prietene!Ai vrut sa ma sfasi!Sa ma ucizi cu sange rece folosinduse de un biet animal!Crezi ca noi doua am putea fi prietene?!

-Treaba ta…spuse disparand.

  Am picat din nou in ghenuchi, incercand sa fiu tare,dar era mult prea mult pentru mine.Totul se intuneca in jurul meu, arena disparea, iar eu ma pierdeam in nimic…

4 comentarii la “Capitolul 17

  1. omfg deci nu ma asteptam la asta !!! WoW eram ceva gen e una care poate sa reziste fortelor lor sau nu stiu orice altceva dar asta nu …:D :*

  2. s-au sarutat!!! :)) asta a fost cea mai incitanta parte :)) si cea mai frumoasa ❤ ! sper sa reuseasca sa treaca peste si sa Candice sa fie cu Gregor :X:X:X:

  3. deci nu am ce sa spun m-ai lasat fara cuvinte..am citit tot in cateva ore si este absolut superb..ai un blog minunat felicitari! scriii foarte frumos!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s