Capitolul 9

Capitolul 9

 

 

 

  Stateam comod pe covorul gros si placut la atingere in fata semineului,  din camera de zi,uitandu-ma pe fereastra cum norii acopera cerul.Norii pufosi si cenusii erau atat de grosi incat semanau cu niste perne umplute cu puf.Cateva lacrimi reci se prelingeau din pernele gri,lasand cateva goluri .Ploaia statea sa inceapa.

  Aruncandu-mi din nou privirea spre semineu , am vazut dansul jucaus al focului. Micutele fasii de foc se plimbau pe suprafata semineului . Era linistitor sa stai si sa privesti un joc al copiilor de foc care parea ca continua la nesfarsit.

  Daca eram in New York , nu cred ca ar mai fi asa. Este diferit, ma simt diferit . E prima data cand sunt singura, cu gandurile mele si cu micile fasii de foc.Oare daca as fi ramas in New York cum ar fi fost viata mea?

  Lacrimile imi ardeau obrajii atat de rau, incat imi simteam chipul frigand.Frutea imi era acoperita de mici picaturi care se prelingeau pe chip.Lacrimile imi atingeau buzele roz,lasandu-mi o dara de suferinta.

  Creierul reusise.Imi adusese in prin plan toate imaginile.Toate acele tablouri ravasite din saptamana precedenta.

  Lacrimile mi-au acoperit ochii, lasandu-mi in fata o imagine neclara si tulbure.M-am ghemuit pe covor asemenea unui bebelus si am ramas asa. Focul imi incalzea fata, iar vantul care sulfa cu putere afara imi rasuna ca un ecou.Un ecou care se juca cu urechile mele asemenea unui cantec la pian. Un cantec vechi de cand lumea cantat parca de Mozart.

  Dar focul incepea sa se stinga, bustenii terminanduse.Acum bucatile de lemn erau transformate, transformate intr-un praf gri si monoton.Am intins mana si am luat o mana din praful gri.Am strans tare pumnul ca si cum daca i-as fi dat drumul acesta s-ar fi risipit in toata camera, colorand totul in gri.Cateva fasii de cenusa imi alunecau printre degete, asemenea vietii care se prelingea printre nereusite.

  Am simtit cum ochii mi se inchid si am lasat praful sa cada.Sa cada pe podeaua lucioasa murdarind-o pe ea,dar si covorul persan cel rosu.

  De ce totii cei din scoala ma urau atat de mult?De ce trebuia sa suport asa ceva?!Vreau sa mor! Sa dispar! Sa ma evapor asemenea unei picaturi de ploaie! Sa ma incalzesc in foc,si apoi sa cad in ifern! Sa uit de tot si de toti!

  Erau atat de ciudati!Erau atat de neprimitori!Nu le pasa decat de ei!

  Cineva a ciocanit la usa.Sunetul mi-a ajuns pana la urechile amortite.

  Vroiam sa tip, sa spun tuturor sa ma lase aici.Sa ma paraseasca asa cum a facut-o si Ea…Dar gatul imi era mult prea uscat pentru a putea sa mai scot un sunte atat de inalt.Tot ce a reusit sa spun a fost o soapta.

-Nu mai pot, te rog…Nu…

  Am continuat sa plang ca un copil mic, care fusese lovit.Pacat ca nu aveam corpul ranit, ci inima sfasiata, iar orgoliulul calcat in picioare.Nu am putut sa ma apar singura de o fata.A trebuit ca cineva sa imi sara in  apararea, cand eu asteptam o lovitura.Niciodata nu m-am mai comportat asa, eu eram cea care dadea palme si care ii supara pe ceilalti.Dar acum eu eram cea care era batjocora lor.

  Deodata cineva m-a luat in brate si m-a pus pe canapea.M-a acoperit cu o patura si s-a asezat langa mine.Cand m-am uitat l-am vazut pe Gregor.Statea suparat, cu privirea pustie si rece.Se uita spre semineau atat de atent incat m-a facut sa ma holbez si eu la semineul din caramida.

-Imi pare rau…

  Nu am mai auzit altceva de la el, in afara de acele vorbe.Am stat mai mult de cinci minute uitandu-ne la semineul caramiziu.

-Ai observat vreodata cat de mult conteaza cateva simboluri? intreba Gregor ganditor.

-Sau cat de multe lucruri poti rezolva doar cititnd o carte? spuse Emma aparand in usa.

-Sau poate cat de rau ii pare unui om, cand a gresit? adauga Amber.

-Sau cand a judecat un om gresit? zise si fratele acesteia.

-Iar acum ii pare atat de rau, incat ar da timpul inapoi daca ar putea?intreba si Cora.

  M-am ridicat speriata in picioare,dar am ametit.Cineva m-a prins de brate si m-a asezat inapoi pe canapea.

-Stai jos.

  S-au adunat toti in jurul meu si m-au privit.Imi treceau prin minte un million de intrebari.Dar oare care era cea mai buna?Oare le parea rau pentru ceea ce facusera?Dar atunci despre ce carte vorbeau?Si despre ce simboluri?

-Ne pare rau, Candice, spuse Gregor inca ganditor.                                                                                                                                                                                                                                                                                      

-Te-am judecat gresit…adauga Simon.

-Trebuia sa ne gandim mai mult la tine…zise si Amber.

-Trebuia sa ne dam seama ca nu ai ajuns singura aici.spuse si Emma, dar nu atat de trista ca si ceilalti.

-Fosta destinului…adauga si Cora

-Imi pare rau…a fost tot ce am putut spune.

-De ce, Candice?intreba Cora.

-Pentru ca nu inteleg nimic.

  Emma incepu sa rada, dar Gregor si Amber o oprira repede, cu niste priviri usturatoare.

-Imi pare rau,ok?Dar nu inteleg ce nu intelege.Uite Candice, noi am venit sa iti cerem scuze pentru gandirea noastra.

-Si?aduaga Simon.

-Si sa intri in clubul nostrum, avandu-l pe sef pe Gregor.Dar sa nu uitam de conditie.Nu ai voie sa iesi cu el!

-Emma!

-Asta nu e o conditie a clubului Emma! spuse Simon cu vocea furioasa.

-Deci te alaturi clubului?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s