Capitolul 4-Si cand vorbele nu sunt de ajuns?

                                                                        Capitolul 4

Si cand vorbele nu sunt de ajuns?

Cei cinci stateau in jurul mesei, discutand despre cele intamplate si reamintindu-i incontinuu lui Ian despre faptul ca ii parasise.Acesta insa le facea fata cu brio,aruncand cu vorbe calculate si calme si explicandu-le.Singurele persoane care nu vorbeau erau Michael,care era cazut pe ganduri si Adela care ii arunca din cand in cand priviri lui Ian.

-Ian ai gresit,insa eu te-am iertat.Stiu cum e sa iti fie frica,si te-am inteles.Cat despre faptul ca acum Caroline este cum este,eu spun asa:Suntem impreuna acum!zise Alexander.

-Multumesc,dragul meu camarad!Multumesc!

-Eu insa nu te pot ierta!o taie scurt si grav Klaus.

-Domnilor si nu in ultimul rand domnisoara,spuse acesta subliniind cuvantul ,,domnisoara”,recunosc ca am fost las,dar nu imi puteam permite sa raman si sa vad cum biata mea prietena isi da ultima suflare.Am preferat sa dispar din peisaj,gandindu-ma ca oricum nu ma prea placeti si crezand ca asa trebuia facut.

-Te-ai inselat,Ian,spuse Klaus.

-Se prea poate.Pana la urma toti gresim uneori nu?

-Domnule Ian,un prieten nu te lasa in prapastie ci iti intinde o mana,oferindu-ti o lumina atunci cand te simti pierdut si totul este cufundat in intuneric…

-Dar,domnisoara Adela,oare mana mea nu era prea scurta?

-Nu erati singur,domnule!Nu exista oare o funie,nu exista oare material din care sa o construiti?Putina incredere,cateva linguri de admiratie,de respect si de dragoste,si nu in ultimul rand un praf de loialitate…raspunse aceasta cu glasul stins,dar ramanand inca in forta.

-Imi asum raspunderea pentru ce sa intamplat si va spun ca va inteleg.Aveti dreptul de a arunca cu ce cuvinte doriti in mine,de a ma pune la zid si de a ma insulta cum doriti dumneavoastra domnisoara,si dumneavoatra domnilor.

-Domnilor,cred ca cel mai important acum este sa aparam castelul,spuse Michael.

-Din cate mi-ati povestit acest William pare destul de primejdios,va voi ajuta,va promit asta!Nicioadata nu voi…

-Nu rostiti cuvantul niciodata!Altceva in afara de a te lingusi, domnule,nu stiti!Nu indrugati cuvinte fara sens,nu faceti promisiuni de care nu o sa va tineti!Nu in fata mea!Dumitale,nu mai ai nici o valuare in ochii mei!tuna Adela ridicandu-se in picioare si lasand politetea intr-un sertar.

-Daca nu mai am valuare in ochii,tai,domnisoara, de ce mi te adresezi cu ,,domnule”?Cine te impiedica sa imi spui Ian sau sa ma faci in toate felurile posibile?spuse acesta ridicandu-se la randul sau,dar ramand calm.

Atat de cam incat pe Adela o enerva mai tare decat orice.Se intreba cum putea un om sau o creatura, sa ramana atat de calm,in timp ce ea scotea fum pe urechi.

-Respectul.Desi nu cred ca l-ati intalnit vreodata,insa daca totusi l-ati intalnit,cred ca l-ati aruncat cu picioarul intr-un cos de gunoi.

-Domnisoara,eu nu v-am vorbit urat,nici decum.

-Nu mi-ati vorbit urat?Asa este!Dar imi aduceti in fata minciuni mai mari decat dumneavoastra si totusi credeti ca le pot vedea ca pe un adevar?Nu,nici sa nu va treaca prin minte asa ceva!

-Oh!Dar chiar am de gand sa va ajut,si va promit…

-Taci!tipa aceasta sfasiata de durere.Terminati cu minciunile,terminati cu respectul fals si cu dragostea cat o musca pe care o aratati fata de Caroline si de noi!Nu va mai suport,lasati-ne in pace!spuse acesta fugind din camera si lasandu-l pe Ian cu vorba in gura.

-De ce i-ai facut asta?intreba Michael curios.

-Dar,eu nu i-am fcaut nimic…Ea a inceput si nu este vina mea,de cele intamplate.

-Vezi tu,Ian…Adela este inca un copil,chiar daca maine va implini 24 de ani,tot un copil a ramas.Are o inocenta aparte si o naivitate care ii tradeaza sufletul.Dute dupa ea!

-Dute tu,eu nu am de gand sa imi las mandria si orgoliul sa pluteasca pe un ocean al inconstientei.

-Deci,iar este vorba despre mandrie?!intreba sarind Alexander in picioare.

-Ai spus ca m-ai iertat, domnule.

-Ei-ei bine nu te-am iertat!zise acesta confuz si furios.

-Nici eu!Cum poti sa lasi o asemenea fiinta sa planga din cauza mandriei?!Cum?!tuna si Klaus.

-Ian,m-as duce eu,insa nu de mine are nevoie,si o recunosc.

-Nu vad de ce ar avea nevoie de mine,zise acesta nepasator.

-Orgoliul şi mândria sunt lucruri diferite, deşi de cele mai multe ori aceste cuvinte sunt tratate drept sinonime. O persoană poate fi mândră, fără să aibă pic de orgoliu. Mândria se raportează mai degrabă la propria părere de sine, în vreme ce orgoliul este legat de modul în care am vrea să fim văzuţi de ceilalţi¹,domnule!adauga Michael.

-Poti termina cu filozofia?Mi s-a dus tot farmecul…zise acesta enervat.

-Ar trebui sa iti revizui atitudinea si sa te gandesti la felul in care arunci vorbe care ii pot rani pe cei naivi!adauga Klaus inca clocotind.

-Umilinţa înseamnă să faci o evaluare corectă a propriei persoane; nu este umilitor pentru un om să aibă o părere mai proastă despre sine decât ar trebui, deşi s-ar putea ca acest lucru, mai degrabă, să îl pună în încurcătură²,adauga Alexander zambindu-i lui Michael.

-Poate ai dreptate,insa eu nu ma injosesc in asemenea mod.Mai bine ma retrag in vechea mea camera,o seara placuta in continuare!spuse acesta oferind un zambet si plecand.

1) Citat scris de Jane Austen luat din ,,Mandrie si prejudecata”

2)Citat scris de Charles Haddon Spurgeon.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s