Capitolul 6- A parasit din nou campul de lupta

Capitolul 6

A parasit din nou capul de lupta…

 

 

 

-Ian calmeaza-te,spuse Klaus uitandu-se inca la el ca la felul unu,cu dorinta parca de a sorbi fiecare cuvant spus de acesta.

-Cum sa ma calmez?!Cum!?tipa acesta in continuare parand devastat.

-Ian,fratele tau…continua Alexander,insa Ian i-o taie mult prea repede.

-Nu imi vorbi de el!Of!Copilul lu’ mama!Copilul lu’ tata!Adoratul mamei!Puisorul mamei!spuse acesta pe ton ironic.

-Ian…

-Taci Klaus!In tot timpul copilariei tale te-ai bucurat de dragostea mamei si a tatei!Si de ce?!Doar pentru ca tu esti fartele mai mare!

-Dar eu nu am vrut asta…

-Nu?!Nu ma minti in fata!Mereu ti-a placut sa fi adorat din toate partile!Mereu!Mereu te linguseai pe langa mama si pe langa bunica!Mereu cand faceai vreo prostie dadeai vina pe mine,iar eu eram batut in locul tau!Sti oare cate batai de la tata am luat?Si toate fiind nevinovat!Nici macar o cada nu mai intrebat daca sunt bine!De aceea am plecat de acasa!Din vina ta!Din vina ta am devenit un monstru!TE URASC!

-Eu…Nu am stiu…

-Nu ai stiut?Dar oare de cate ori nu ti-am cerut ajutorul?Si tu ce imi ziceai?Mai ti minte?,,Eu sa te ajut?Nu meriti,nu uita esti mai mic,iar eu sunt mai mare.Niciodata nu te vor trata altfel mama si tata.”,spuse acesta schimonosindu-se si lasandu-l fara grai pe Klaus.Recunosti cuvintele,nu-i asa?adauga acesta taios.

-D-d-da…raspunse acesta parand sugrumat de tristete.

   Ian avea chipul plin de lacrimi,iar fata ii era contorsionata de atat de multa suferinta.Parea devastat,se uita in jos la picioare,dar dintr-o data isi ridica chipul si arunca un zambet ironic.Un zambet printre lacrimi,unul fals,la fel ca el…

  Era pentru prima oara cand  cineva il vedea pe Ian Smith deschizandu-si sufletul si tipand sau gesticuland nervos.Intotdeauna se ascundea in spatele unei armuri tari asemenea unei stanci,care nu facea decat sa creeze imaginea unui om fara inima,un om din piatra,fara pic de sange in vene.Parea indiferent,dar nimeni nu stiuse cat plansese cand era mic, din cauza invidiei pe care o simtea pentru Klaus.

-Dar ce mai conteaza?Tie niciodata nu ti-a pasat de mine.Mereu te-ai folosit de mine pentru a rezolva lucrurile grele, si oare cine primea laudele?Tu!TU!Intotdeauna TU!

-Klaus?!tipa Alexander uitandu-se la el.

-Esti de partea lui?

-Da.Adica nu!Adica…

-Taci!spuse Ian cu voce glaciara facndu-i pe ceilalti sa se holbeze la el.Sti ce, Alexander?Esti absolut inutil nici macar nu sti sa iei o decizie…continua acesta ganditor.Dar nu conteaza,va spun doar atat prieteni,pe naiba prieteni-continua acesta razand nebuneste-doar atat…Adio!si in timp ce spuse ultimul cuvant sari peste balustrada si zbura cateva secunde pana cand ateriza pe iarba frageda.In cateva secunde silueta nu pu sa fi existat vreodata.

-Ian…Domnule Ian…

  Adela era pe jos si plangea.Avea ochii injectati cu lacrimi.Parul blond ii ascundea o parte din fata asemeni unei cortine,insa ochii de smarald inca se vedeau stralucind in spatele perdelei auri.Klaus se apropie de ea si ii puse mana pe umar,insa aceasta se ridica rapind in picioare si se indeparta de el.

-Nu ma atinge!Din cauza ta a plecat!Totul e din cauza ta!Tu!spuse aceasta aratand spre Klaus.Esti un las!UN COBARDE!

-Adela…

-Te urasc!Si sa nu spui nimic!Ma duc sa il caut pe Ian!

-Adela,nu!Ian poate fi la kilometri departare!spuse acesta prinzand-o de mana.

-Nu ma intereseaza!Lasa-ma,spuse smucindu-se din stramtoarea acestuia.

-Adela…

-Las-o.Este alegerea ei,zise Michael uitandu-se trist spre Adela care acum disparea prin usa de geam.

-Poate sa moara!Ian este…

-Nu cred ca ai cum sa il judeci,Klaus.Tot ce a facut cred ca a facut pentru a deveni mai bun,pentru a te intrece pe tine.Era gelos,Klaus!Iar copii gelosi sunt…atat de ambitiosi incat bine pentru ei,pentru tine ar insemna foarte bine.

-Dar…

-Klaus,ti-ai pierdut dreptul pentru a-l judeca.Ma tem ca nu intelegi…Ian…Ei bine,Ian facea tot ce putea pentru a creste in ochii parintilor vostri,insa tu ii luai toata faima,toata gloria,pe care el credea ca o merita, si care crede-ma,trebuia sa fie a lui pe buna dreptate.Asa ca a decis sa plece de acasa pentru a nu mai fi o povara pentru parinti vostri,pentru ca,el credea ca il urasc si de aceea il tot bat si cearta.

-Dar il iubeau!Mama a plans doi ani dupa el!Iar tata a avut un soc atat de mare cand a plecat,incat a murit!spuse Klaus devastat si inca neintelegand.

-Dar Ian nu stia asta.El credea ca il urasc,pentru ca, nu ii acorda nimic,nici afectiune,nici protectia de care are nevoie un copil atunci cand se simte singur si neajutorat.Si crede-ma cred ca suferea mult mai mult decat lasa sa se vada,nu cumva seara se inchidea in camera lui?

-De unde sti toate astea?Ne-ai spionat?

-Oh!Nu,nu v-am spionat.Totul reiese din vorbele si comportamentul sau.Crede-ma Klaus,este mult mai usor sa citesti o persoana asemenea lui Ian atunci cand isbucneste.Insa,raspunde-mi,se inchidea seara in camera lui?

-Da.

-Deci asta explica ca are suflet.Deoarece,cand un copil se inchide in camera sa,inseamna ca are nevoie de singuratate,de a fi singur cu gandurile sale,de a se putea gandi si de a plange fara ca cineva sa rada de el.Fara ca cineva sa incepa sa il insulte si sa il supere.

-Nu poate fi adevarat,nu…Fratele meu…

-A fost tratat urat si astfel a invatat ca nu e bine sa pui suflet acolo unde nu merita.A invatat sa isi ascunda sentimentele si sa se transforme in ceva,ceva ce nu e el.Insa acel ceva il ajuta sa isi mentina capul sus si sa nu planga,iar asta inseamna ca este un vampir cu mandrie, care oricat de greu ar parea, are inima.Sau cel putin avea…adauga acesta oftand trist si uitandu-se la Adela care traversa gradina fugind,cu poalele rochiei  ridicate.

-C-cum adica?intreba Alexander venind langa ei.

-Vezi tu,Ian a suportat multe la viata lui.Si un vampir are de ales intre a-si pastra umanitatea si a respecta cat de cat oamenii si pe ceilalti si, nu in ultimul rand a iubi sau a-si indeparta acea parte care inca il tine legat de vechea sa persoana si a se transforma intr-un monstru.

-Crezi ca Ian…

-A avut de indurat prea mult si se poate sa ii treaca prin minte sa isi uite partea umana din sufletul sau de tot.

-Nu doar sa o ascunda cum zici ca a facut-o pana acum?intreba Klaus soptit.

-Exact.Sa o elimine cu totul.

-Se poate face ceva daca isi elimina si ultima bucata de umanitate?

-Ma tem ca in cele mai multe cazuri nu,raspunse Michael parand suparat pe el insusi pentru ca spusese acea negatie.

-Dar…

-Exista doar 1 % vampiri care isi revin!spuse taios Alexander uitandu-se la Klaus.

-Nu il invinui,era doar un copil!Nu stia ce face!

-Eu ma purtam frumos cu fratii mei cand eram copil!Mereu m-am purtat frumos!Mereu!Pana in ultima clipa cand…dar nu mai putu sa continue.Fata ii era palida si supta,iar ochii ii devenisera intunecati si tristi.

2 comentarii la “Capitolul 6- A parasit din nou campul de lupta

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s